23.5 C
Paşcani
duminică, iulie 3, 2022
Array

Veste bună pentru medicii de familie de la oraș. Se schimbă legea 95

Medicii din mediul urban îşi pot continua activitatea după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi de Colegiul Medicilor, potrivit unui proiect de lege adoptat marţi de Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege pentru modificarea art. 391 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost aprobat cu 211 voturi pentru şi trei abţineri. Iniţiativa are ca obiect eliminarea discriminării dintre medicii de familie care lucrează în mediul urban şi cei care lucrează în mediul rural referitor la posibilitatea continuării activităţii după împlinirea vârstei de pensionare. Potrivit actului normativ, prin excepţie de la prevederile alin. (1), medicii care îşi desfăşoară activitatea în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate judeţene sau a municipiului Bucureşti, direct sau prin intermediul furnizorilor de servicii medicale, îşi pot continua activitatea după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi de CMR, prin colegiile judeţene ale medicilor sau al municipiului Bucureşti, pe baza certificatului de sănătate.
Continuarea pe dcnews

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow