16.8 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Vaccin la medicul de familie: ruralul a luat faţa urbanului în județul Iași

Raportul este de 1.864 la 1.375. De la 60 de medici de familie incluşi iniţial în program s-a ajuns acum la 127.

Numărul vaccinărilor în cabinetele medicilor de familie din mediul rural este mai mare decât cel din cabinetele din mediul urban. Cel mai probabil, locuitorii municipiilor Iaşi şi Paşcani şi a celorlalte oraşe din judeţ au preferat să se imunizeze la centrele de vaccinare, şi nu în reţeaua medicilor de familie.

„Potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, numărul persoanelor vaccinate în mediul urban la cabinetele medicilor de familie până pe 2 iunie era de 1.375, iar numărul persoanelor vaccinate în mediul rural la cabinetele medicilor de familie până la aceeaşi dată era de 1.864. De la demararea activităţii de vaccinare la operatorii economici, cinci companii private au demarat procesul de vaccinare. Două echipe mobile s-au deplasat la aceste companii şi au efectuat 522 de vaccinări“, a precizat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.

Programările pentru vaccinare se realizează pe listele deschise de fiecare medic în cabinete, acesta stabilindu-şi programul de imunizare. Vaccinul pus la dispoziţia medicilor de familie este Johnson&Johnson, se administrează într-o singură doză şi poate fi făcut tuturor persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

Dacă, iniţial, doar aproximativ 60 de medici de familie şi-au arătat disponibilitatea de a se implica în campania de vaccinare, numărul acestora a ajuns la 127, în câteva săptămâni.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole