10.8 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Vacanţe şcolare 2018 – 2019: Elevii vor avea patru vacanţe în acest an şcolar. Prima zi liberă va fi vineri, înainte de referendum

Elevii vor avea patru vacanţe şcolare în anul de învăţământ 2018-2019, iar cei din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor beneficia de o vacanţă în plus. În timpul anului, elevii vor mai avea şi zile libere, prima fiind 5 octombrie, pentru şcolarii din Capitală.

Vineri, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei este zi prima zi liberă pentru elevii din Bucureşti, prin contractul colectiv de muncă unic încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ.

„Unităţile de învăţământ vor marca prin activităţi specifice ziua de 5 octombrie – Ziua Educaţiei şi ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului. (…) În Municipiul Bucureşti, prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul inspectoratelor şcolare, în cadrul comisiilor paritare, ziua de 5 Octombrie a fost declarată nelucrătoare”, se arată în contractul încheiat între MEN şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ.

Continuarea pe Mediafax

Alte articole