10.8 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

USR Paşcani – prima conferinţă de presă. Galeriile evreilor, pericol pentru zona Deal – VIDEO

Partidele politice sunt mai active în prag de alegeri. Îşi extind structurile teritoriale iar reprezentanţii lor sunt preocupaţi să se facă cât mai cunoscuţi în rândul alegătorilor. USR Paşcani a susţinut în cursul zilei de marţi 14 ianuarie, prima  conferinţa de presă. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” , în prezenţa senatorului ieşean Dan Lungu.
Preşedintele organizaţiei, Oscar Teodorescu, a precizat că organizaţia locală a fost înfiinţată în iulie 2018, moment în care au avut loc şi alegeri pentru funcţiile de conducere. Are aproape 30 de membri, dar numărul lor este în creştere şi va avea candidati la viitoarele alegeri locale.
Preşedintele USR Paşcani a fost maistru militar,  apoi a lucrat o perioadă în străinătate. Acum acorda consultanţă şi realizează proiecte pentru firmele care vor să acceseze fonduri europene.
Una din cele două funcţii de vicepreşedinte este ocupată de Cătălin Bălăceanu, un informatician specialist în grafica 3D. El a lucrat o perioadă în străinătate dar s-a întors la Paşcani.
Alături de cei doi păşcăneni a fost şi senatorul ieşean, Dan Lungu, scriitor premiat şi tradus în mai multe limbi.
El a spus că sprijină echipa de la Paşcani şi a vorbit despre proiectele sale politice, mai ales cele pentru sprijinirea institutiilor de cultura.
Senatorul ieşean a precizat că este posibil ca USR să deschidă un cabinet parlamentar la Paşcani, pentru a acorda audienţe cetăţenilor dar si un sediu  pentru organizaţia locală.
În acelaşi context,  USR Paşcani a pus în lumina reflectoarelor mai multe subiecte de interes public.

Preşedintele organizaţiei a criticat administratia locală pentru că odată cu proiectul de renovare a Palatului Cantacuzino nu şi-a asumat şi responsabilitatea consolidării galeriilor subterane. Este vorba despre o reţea de beciuri folosite de evrei, care s-ar întinde pe sub numeroase clădiri şi blocuri din zona Deal.  Oscar Teodorescu considera că acestea se pot surpa oricând,  din cauza infiltraţiilor de apă şi reprezintă un real pericol.

Reprezentanţii USR au criticat adminsitratia locală şi pentru lucrările de reabilitare a scărilor mari şi a Esplanadei, pentru modul cum arată pieţele agroalimentare, lipsa iluminatului stradal şi modul cum a fost facuta, pana acum, făcută deratizarea în oraş. Ei au spus că, deocamdată, nu au propuneri concrete pentru bugetul şi lista de investiţii din acest an, dar că vor prezenta o listă cu propuneri.

La conferinţa USR a fost prezent şi un membru PSD, consilierul local Vasile Avramiuc. Nu pentru a face politica ci pentru a-l vedea pe scriitorul Dan Lungu. El a povestit despre cum a fost bombardat, în timpul războiului, Palatul Cantacuzino şi a citit o epigramă.

Alte articole