22.1 C
Paşcani
joi, august 11, 2022
Array

Urmărit internațional se ascundea în Italia, găsit de polițiști

Urmărit internațional se ascundea în Italia, găsit de polițiști

Un următit internațional a fost găsit de oamenii legii în Italia. El a fost adus în România și băgat după gratii pentru a-și ispăși pedeaspa pentru care fusese condamnat. Este vorba despre tentativă de viol și violare de domiciuliu.

Gheorghiță Vână în vârstă de 27 ani era dat în urmărire internațională după ce fusese condamnat la ani de închisoare, bănuit fiind de mai multe fapte comise. El stătea ascuns într-un orășel din nordul Italiei, la Domodossola.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române precum şi de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi.

„Polițiștii Biroului Urmăriri Iaşi au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Hîrlău, pe numele unui bărbat, bănuit de comiterea unor fapte de „tentativă de viol” şi „violare de domiciliu”.” a declarat Anca Vâjâiac, purtătorul de cuvântl al IPJ Iași.

Bărbatul din Scobinți a fost preluat de oamenii legii și va fi prezentat Judecătoriei Hîrlău, fiind revocate formele de urmărire şi comunicată situaţia la instanţele emitente.

 

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow