24.1 C
Paşcani
joi, august 11, 2022
Array

Unde poți redirecționa 2% din venit

Unde poți redirecționa 2% din venit

La fel că în anii trecuţi, Codul Fiscal pune la dispoziţia contribuabililor mecanismul de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit datorat pentru anul 2016, către o entitate non profit. Conform Ministerului Finanţelor Publice, modalitatea de implementare a prevederii este similară, contribuabilul trebuind să completeze formularul 230 (pentru veniturile provenind din salarii) sau 200 (pentru venituri din alte surse) şi să le depună la administraţia financiară de care aparţin până la dată de 25 mai.

Ca în fiecare an, asociațiile, fundațiile, organziațiile sindicale, patronatele, partidele politice, asociatiile de proprietari sau casele de ajutor reciproc ale salariatilor completează în această perioadă formularele pentru a beneficia din partea celor cu venit de cei 2 la sută.

De exemplu, conducerea Spitalului Municipal Pașcani invită pășcănenii să direcționeze cei 2 la sută în fondurile unității, bani cu care va fi cumpărată aparatură medicală.

Și Centrul Local Crinii Pașcani invită cetățenii să doneze pentru ei. Aici activează peste 120 de copii care sunt implicați în zeci de activități, de la voluntariat până la evenimente de dezvoltare persoanală sau de mediu. Tot ce trebuie să faceți este să intrați pe pagina de Facebook a Centrului și să descărcați formularul ce trebuie completat și depus la ANAF.

De exemplu, la un venit impozabil lunar (din salarii, chirii etc. ) de 1.000 RON, rezultă un venit net lunar (în mână) de 840 RON si un impozit pe venit de 160 RON. Suma care poate fi direcționată este 160 RON x 2% x 12 luni = 3,2 RON x 12 luni =38,4 RON pe an.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow