20.5 C
Paşcani
duminică, august 14, 2022
Array

Unde merg românii în vacanţe de Sărbători

Praga, Viena şi Budapesta sunt cele mai căutate destinaţii externe. 

Destinaţiile externe preferate de românii care călătoresc în perioada sărbătorilor de iarnă sunt în principal Praga, Viena sau Budapesta, afirmă operatorii din turism consultaţi de News.ro. Numărul vacanţelor vândute în perioada Crăciunului a crescut cu 25% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În ceea ce priveşte Revelionul, în ultimul an s-a remarcat o majorare semnificativă a numărului de turişti români care doresc să-şi petreacă Anul Nou pe o plajă dintr-o destinaţie exotică precum Maldive, Bali, Thailanda sau Dubai, vacanţe care costă şi câteva mii de euro de persoană.

„Pentru Crăciun, cele mai ieftine pachete au avut ca destinaţii oraşe europene. Acestea au fost preferate în majoritate de cei cu vârste cuprinse între 25-40 de ani, dispuşi să cheltuiască, în medie, circa 300 de euro de persoană pe sejur, cu transport dus-întors cu avionul”, a declarat pentru News.ro Remus Vişan, directorul general al Paravion, una din cele mai mari agenţii de turism din ţară. Populare rămân şi destinaţii europene precum Roma, Praga şi Barcelona. Un nou trend în rândul turiştilor îl reprezintă şi turul mai multor capitale din Europa.

„Cei care şi-au propus să facă turul mai multor capitale europene au plătit 500 de euro de persoană pentru transportul dus-întors cu avionul şi şase nopţi de cazare la hoteluri de trei şi patru stele”, a precizat Vişan. Numărul vacanţelor vândute în perioada Crăciunului a înregistrat o creştere de 25% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Paravion. Pentru Revelion, cele mai ieftine au fost vacanţele în Roma rezervate din timp cu 220 euro/persoană pentru cinci zile, dar şi cele în Praga, cu 400 euro/persoană, şi Barcelona – 550 euro/persoană, pentru cinci nopţi de cazare, la un hotel de trei stele. Un pachet pentru vacanţa de Crăciun pentru o călătorie la Paris a costat 600 de euro de persoană, tarif ce include biletul de avion dus-întors şi patru nopţi de cazare cu mic dejun la hotel de patru stele. În general, acest pachet a fost preferat de cupluri, potrivit Paravion.

„Pe de altă parte, cea mai costisitoare vacanţă de Revelion aleasă de un român a avut o valoare de 2.000 euro/persoană, având destinaţia Bali. Clientul a ales servicii all inclusive la un hotel de cinci stele şi o cazare de şapte zile. Costul a fost achitat integral, pentru două persoane”, a menţionat Vişan. În topul preferinţelor pentru destinaţii exotice de Revelion sunt Maldive, Bali, Thailanda şi Dubai. În general, pentru vacanţele de Revelion de pe continent, românii achită, în medie, 650 euro de persoană, în timp ce ofertele pentru Asia sau Africa depăşesc 1.000 euro de persoană, sumă care include bilete de avion, transferurile de la aeroport-hotel şi retur, dar şi cazarea cu demipensiune sau all inclusive.

De asemenea, conform unui sondaj realizat pe Facebook de agenţia de turism Wizz Tours, din grupul operatorului aerian ungar low-cost Wizz Air, 72% dintre românii care îşi petrec vacanţa de iarnă în străinătate preferă destinaţiile exotice, la plajă, în detrimentul destinaţiilor de schi. Alţi turişti din Europa Centrală şi de Est, precum polonezii sau ungurii, au aceleaşi preferinţe pentru staţiunile din zonele calde în loc de pârtii şi zăpadă. 87% dintre românii intervievaţi au răspuns că preferă să călătorească în străinătate în această iarnă, iar 84% de respondenţi au menţionat că aleg să se deplaseze cu avionul spre destinaţiile dorite, la fel ca şi polonezii şi ungurii.

Sursa

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow