22.1 C
Paşcani
miercuri, august 17, 2022
Array

Un secol de viaţă. O bătrână din Boureni a împlinit astăzi 100 de ani

Un secol de viaţă, trăiri şi amintiri emoţionante. Acesta poate fi motto-ul unei femei dintr-o comună din preajma Pascaniului, care a împlinit astăzi o sută de ani. A prins cele două războaie mondiale şi a fost mutată din locul natal, obligată de împrejurări. Are cinci copii, 12 nepoţi şi 16 strănepoţi şi, în ciuda vârstei înaintate, este mereu cu zâmbetul pe buze.

Aniversare de povestit nepoţilor, astăzi în localitatea Boureni, comuna Moţca. O bătrână a împlinit o sută de ani şi în zi aniversară a fost înconjurată de toţi cei dragi, plecaţi în toate colţurile ţării. Elena Copcea merge, zâmbeşte şi vorbeşte cu toată lumea. Doar auzul nu o mai ajută. S-a uitat cu lacrimi în ochi astăzi, în timp ce copiii i-au cântat “La mulţi ani”.

Are 16 strănepoţi, iar cel mai mic de numai un an a fost astăzi lângă ea. Atât el, cât şi copiii bătrânei, care au povestit clipele grele prin care a trecut femeia de-a lungul vieţii. Cu toate greutăţile timpului de atunci, cu război şi foamete, secretul unui vieţi longevive ar fi un soţ bun şi iubitor. Asta spun copiii bătrânei.

Nici autorităţile locale nu au uitat de aniversarea femeii. Reprezentanţii administraţiei au venit astăzi să o felicite, să îi ofere un tort, flori şi şampanie.

Menţionăm că nu este prima femeie care a ajuns la această vârstă respectabilă din comună. O bătrână din acelaşi sat a trăit până la vârstă de 106 ani.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow