3.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Un profesor și-a reclamat colegii că încasează prea mulți bani. A urmat un proces cu final neașteptat

O şcoală din judeţul Iaşi a dat în judecată câţiva profesori pentru a recupera sume importante de bani pe care le-ar fi primit aceştia nemeritat, însă instanţa de judecată a realizat că acele cadre didactice au de fapt de primit bani, unele sume depăşind 6.000 de lei.

Greşeala ar fi apărut în urma calculării incorecte a drepturilor salariale pe care le aveau de primit cadrele didactice din trecut. Procesul a fost intentat, conform surselor de la Camera de Conturi din Iaşi, de către Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare“ din Hârlău, după ce Camera de Conturi Iaşi a făcut o verificare la Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Hârlău. Camera de Conturi s-a deplasat la Hârlău în urma unei plângeri înaintate de către un cadru didactic care ar fi menţionat în plângere că unii profesori ar fi primit drepturi salariale nemeritate, iar alte cadre didactice ar fi primit prea puţini bani. Camera de Conturi a constatat doar că există cadre didactice care nu şi-au primit toate drepturile salariale şi au cerut ca, în eventualitatea în care sunt şi cadre didactice care au fost plătite cu mai mulţi bani decât trebuia, acele sume să fie recuperate.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole