10.8 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Un profesor de matematica din Pascani a fost gasit spanzurat

Tragedie in ziua de Boboteaza in municipiul Pascani. Un profesor de matematica din oras a fost gasit spanzurat in propriul apartament, de catre sotia lui. Tragedia a fost descoperita sambata in jurul orei 12.00, dupa ce femeia s-a intors din oras. Barbatul ar fi lasat si un bilet de adio in care isi cere iertare pentru gestul lui. Cadrele didactice sunt in stare de soc.

 

Doliu in randul cadrelor didactice din Pascani. Un cunoscut profesor de matematica, Constantin Petrea in varsta de 55 de ani, a fost gasit spanzurat in apartament, sambata la amiaza de catre sotia lui. Femeia a sunat de urgenta la 112 pentru a cere ajutor, iar la fata locului au ajuns echipaje de ambulanta si politie. Din pacate, barbatul in varsta de 55 de ani era decedat.

Nimeni nu stie ce l-a determinat pe barbat sa recurga la acest gest. El ar fi lasat un bilet de adio prin care isi cerea scuze pentru fapta sa.

A fost un profesor de exceptie la doua scoli din oras. Prima data la Scoala “Iordache Cantacuzino”.

De anul trecut, a fost titular la Colegiul National “Mihail Sadoveanu”. Toti profesorii au fost socati cand au auzit de aceasta tragedie.

Trupul neinsufletit al barbatului a fost depus la capela de la Biserica “Inaltarea Domnului”, iar inmormantarea va avea loc maine, la ora 14:00. Cortegiul funerar va trece si prin fata Colegiului Sadoveanu. Odihneasca-se in pace!

 

 

 

 

 

Alte articole