8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Reporter IS: Un ospătar ajuns habotnic PNL pe Facebook a fost pus director la Apele Române. Caz de anii ’50: întâi funcția, apoi trimis la școală

* Incredibil: Andrei Rîznic n-are studii pentru a fi director, dar s-a înscris în anul I la Hidro, ca pe vremuri, când partidul întâi îți dădea funcție, apoi te trimitea la școală
* Andrei Rîznic s-a remarcat anul trecut prin zelul cu care își apăra partidul în fața tuturor detractorilor
* Premiul a venit după ce PNL a luat Puterea: l-a făcut director la Apele Române în Pașcani
* De cinci ani n-are nicio slujbă, fusese șef de sală într-un bar și declară venituri din pariuri sportive
* Avea o diplomă de economist la un butic universitar, dar nici măcar nu se dusese să o ridice. Nu-l angaja nimeni

Între două campanii electorale, unui fost cârciumar i-a fost prelungită detașarea în fruntea Sistemului Hidrotehnic Independent (SHI) Pașcani.

Andrei Rîznic este un postac neobosit pe FB, extrem de lingușitor cu șefii lui politici, care l-au făcut „om”. În noiembrie anul acesta a avut, de exemplu, 90 de postări, adică trei pe zi

Cartea de vizită a lui Andrei Rîznic, șeful SHI: cea mai mare parte a veniturilor din 2019 le-a obținut în urma pariurilor sportive. Adică n-a avut venituri mai deloc. E vicepreședinte al PNL Pașcani.

În luna noiembrie, are peste 90 de postări politice pe pagina sa de Facebook. Adică trei pe zi. Omul e un propagandist feroce. Fără milă, fără simțul ridicolului, tenace ca un activist bolșevic din anii ’50.

Îi susține pe Costel Alexe, dar și pe candidații liberali la alegerile de duminică, pășcănenii Lucian Rusu și Sorin Năcuță.

De fapt, cariera de la „Apele Române” și-o datorează în totalitate Partidului Național Liberal: în primăvară, Alina Apostol, primarul din Ciortești, l-a angajat pe Rîznic ca administrator public. Între Pașcani și Ciortești sunt 117 km și două ore de mers cu mașina. Cum să ajungă la serviciu? Cum se creează în România un post la stat fără o necesitate reală?

După câteva zile, Rîznic a fost detașat la filiala din Pașcani a „Apelor Române”, iar după o scurtă perioadă a ajuns șef. Fără concurs, fără să aibă studii de specialitate, doar pe baza carnetului de partid.

„Nu comentez. Mi-e frică și de umbra mea”, a spus Petrică Dascălu, cel căruia Rîznic i-a luat postul.

Continuarea pe reporteris.ro

Alte articole