More

    Un nou supermarket la Pascani. S-a pus piatra de temelie la Kaufland

    Array

     

     

     

     

     

     

     

    Compania germană Kaufland va deschide la începutul anului viitor un hipermarket în municipiul Pascani. În cursul acestei zile, 8 noiembrie 2012 au debutat amenajările interioare la noul Complex comercial, momentul fiind marcat prin punerea unei pietre de temelie la noua investiţie şi cu o slujbă de sfinţire oficiată de preoţi din Protopopiatul Pascani.

    La eveniment au participat viceprimarul Municipiului, Vasile Axinte, Valerica Andronache, director al Directiei Regionale Constructii Iasi, consilierul judetean Petrica Dascalu, şefi de instituţii şi reprezentantul Kaufland România, Cornel Petcu. Acesta din urmă a explicat că viitorul hipermarket Kaufland din Pascani se întinde pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi, iar partea de magazin va avea 4.000 de metri pătraţi. De precizat că odată cu deschiderea acestui hipermarket vor fi create peste 100 de locuri de muncă pentru pascaneni. Cornel Petcu a ţinut să precizeze că hipermarketul din Pascani este al zecilea magazin Kaufland din România în care este utilizată o tehnologie nouă de încălzire, prin pardoseală. Hipermarketul va pune la dispoziţia clienţilor peste 12.000 de articole şi sunt prevăzute 200 de locuri de parcare. Valoarea investiţiei se ridică la peste 6 milioane de euro.

    La rândul său, viceprimarul Axinte a mulţumit investitorului german pentru alegerea făcută şi l-a asigurat de tot sprijinul.

    Turnarea pietrei de temelie la noul hipermarket a fost un moment aparte, la care au participat toţi cei prezenţi la eveniment. Practic, investitorul a pregătit o „capsulă a timpului” din inox, în care a introdus câteva documente, un comunicat de presă referitor la această investiţie, dar şi… ziare locale. Capsula a fost îngropată la temelia clădirii cu ajutorul tuturor celor prezenţi, care au contribuit cu câte un cancioc de ciment la umplerea canalului în care a fost introdusă capsula.

    ziarulorizont.info

    Ce părere ai?

    Related Articles

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet