5.3 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Un nou sens unic în zona Deal a Pașcaniului, din centru spre piață, pe strada Eugen Stamate

Un nou sens unic în zona Deal a municipiului Pașcani. De miercuri, 15 martie, au apărut semnele de circulație în acest sens pe strada Eugen Stamate, în spatele Catedralei Pogorârea Sfântului Duh, în zona pieței agroalimentare și pe porțiunea de drum din zona Oficiul Poștal spre magazinului Ioana.

Noile reguli de circulație din această zonă prevăd intrarea spre piață din Deal prin porțiunea de drum unde este magazinul Ioana, apoi ieșirea în strada Mihail Kogălniceanu. Dacă vreți să vă întoarceți înapoi pe Ștefan cel Mare, puteți merge prin fața băncii Raiffesen spre catedrală. Așadar, atenție! Șoferii care vin din centrul orașului nu mai pot intra prin spatele catedralei decât până în parcarea de lângă lăcășul de cult. De la magazinul chinezesc este indicatorul  „Acces Interzis”.

După ce au fost montate indicatoarele rutiere, conducătorii auto au circulat „pe de rost”, fără să țină cont de noile reguli. Miercuri după-amiază noile semne de circulație au fost acoperite cu saci.

În urma acestui sens unic, ar urma să apară și noi treceri pentru pietoni.

De precizat este faptul că în ultima perioadă au fost amenajate foarte multe străzi cu un singur sens de circulație, atât în zona Deal cât și în zona Vale a orașului.

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...