9.4 C
Paşcani
luni, martie 27, 2023
Array

Un nou proiect pentru un punct de recoltare a sângelui la Paşcani

O nouă încercare pentru deschiderea unui punct de recoltare a sângelui la Paşcani, în contextul unei noi crize de sânge la nivel national. Consilierul PMP, Sorin Olariu, a depus astăzi un nou proiect de hotărâre după ce primul nu a obţinut numărul necesar de voturi în şedinţa din luna iunie a.c. De acesta dată în document nu se mai specifică sursa de finanţare şi nu se mai aloca nici un leu de la bugetul local, urmând ca sumele necesare amenajării şi dotării centrului de recoltare să fie găsite din surse externe.
De asemenea ar urma să fie găsit şi un spaţiu adecvat, nu neapărat în cadrul Spitalului de Urgenţă Paşcani, aşa cum era în proiectul trecut.
În acesta forma proiectul ar urma să fie aprobat şi de consilierii PSD, conform unor surse neoficiale, deoarece nu afectează bugetul local şi nici activitatea Spitalului de Urgenţă.
„Vom găsi şi sursele de finanţare din fonduri europene sau prin intermediul organizaţiilor non-profit. Mă gândesc să facem o asociaţie care să implementeze acest proiect.” a spus pentru BIT TV, Sorin Olariu.

Proiectul anterior a fost respins cu 5 voturi pentru şi 11 abţineri după câteva zeci de minute de dezbateri ridicole. Au susţinut acest demers doar 4 consilieri liberali şi unul de la PMP deşi deschiderea unui centru de colectare în acesta zonă ar fi utilă şi necesară atât pentru bolnavi cât şi pentru donatorii din municipiu şi comunele învecinate.
Conform legii donatorii beneficia de rezultate testelor de sânge, o zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării, decontarea cheltuielilor de transport dacă au domiciliul sau reşedinţa în altă localitate decât cea în care îşi are sediul instituţia la care se face donarea de sânge, reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun (pentru 30 de zile) dacă donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat, sau de alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă sau o masă (alimente) post donare la centrul de transfuzii.
Potrivit medicilor, la o donare se recoltează 450 ml – 500 ml de sânge, cantitate ce se reface ca volum în câteva ore, celular în 2 săptămâni.

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow