15.2 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Un nou Consiliu de Administratie, la societatea pascaneana de salubritate

 

Societatea pascaneana de salubritate are un nou Consiliu de Administratie. După demisia a trei dintre foştii membri şi expirarea mandatului deţinut de directorul societăţii cele patru locuri vacante au fost ocupate pentru o perioadă de interimat de patru luni de zile şi încă şase luni dacă până atunci nu va fi organizat un concurs. Nominalizările au fost făcute şi aprobate în şedinţa de astăzi a legislativului local. PSD a făcut trei propuneri iar PNL două, iar votul a fost secret în cabina specială amenajata pe holul de la intrare. În prima etapă, în urma numărării voturilor, au fost validaţi Bogdan Ciopraga, Ionuţ Adrian Popi de la PSD şi Spiridon Emilian de la PNL.
Pentru desemnarea celui de-al patrulea membru al Consiliului de Administratie a fost organizată o nouă votare după ce candidatul desemnat de PSD şi cel al PNL au obţinut acelaşi număr de voturi. De acesta dată Mihai Buhaiescu din partea PSD a obţinut cele mai multe voturi.
Alături de cei patru noi membri în acesta functie a rămas fostul secretar Mircea Zuzan. Menţionăm că de acesta dată managerul societăţii, Leonard Ursu, nu mai face parte din Consiliul de Administraţie al societăţii. El va avea calitatea de invitat la şedinţe, fără nici un drept de vot.

Alte articole

Opoziția forțează diminuarea taxelor și impozitelor locale, până la alegerile locale

Legislativul pascanean este convocat in ședință extraordinară, pe 24...

MOVILA: Candidez la Consiliul Judeţean!

Astăzi, în prezenţa lui Eugen Tomac, Cătălin Drulă şi...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Bani mulți pentru combustibil și pavele

Cu o lună jumătate inainte de alegerile locale, Primăria...