26.5 C
Paşcani
miercuri, august 17, 2022
Array

Un nou Club de şah în Paşcani. Doritorii se pot înscrie la Biblioteca Municipală

- Advertisement -

Veşti bune pentru pasionaţii de şah. Un nou Club de şah a fost înfiinţat în Paşcani. Asociaţia Sportivă Club de şah Minerva este condusă de patru antrenori cu o vastă experienţă în acest domeniu, iar cursurile se desfăşoară la Biblioteca Municipală.

Câţiva antrenori pasionaţi şi cu experienţă în jocul minţii şi-au dat mâna şi au înfiinţat un nou Club de şah în municipiu. Este vorba despre Asociaţia Sportivă Club de şah Minerva Paşcani care a luat fiinţă la iniţiativa a patru membri fondatori: Vasile Niţă, George Pavăl, Sergiu Vatamanu şi Mirela Niţă. Cursurile se vor desfăşura la Biblioteca Municipală, pe grupe în funcţie de cunoştinţele deţinute de participanţi.

Preşedintele Clubului de şah Minerva, Vasile Niţă spune că a iniţiat acest proiect datorită numărului mare de cereri primite în ultima vreme de la părinţii care vor să îşi înscrie copii la şah.

Persoanele interesate să se înscrie la noul Club de şah pot face acest lucru la Biblioteca Municipală. Costurile sunt de 50 lei/lunar şi se acceptă copii de la vârsta minimă de 5 ani până la adulţi sau pensionari. Toţi jucătorii vor fi legitimaţi şi vor putea participa la competiţiile naţionale.

Menţionăm că în prezent aproximativ 40 copii învaţă şah de la profesionişti la Biblioteca Municipală. Antrenamantele de desfăşoară în funcţie de nivelul de cunoştinţe pe trei grupe: începători, semiavansaţi şi avansaţi.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow