25.2 C
Paşcani
sâmbătă, iulie 2, 2022
Array

Un elev din Pașcani la bacul olimpicilor. Este selectat in lotul Olimpicilor Internationali

Premieră pentru Pașcani. Un elev a fost selectat să facă parte din lotul celor care vor participa la faza internațională a Olimpiadei de Chimie. Mai mult, adolescentul va da bacul în câteva zile, dat fiind, că în perioada de vară a examenului maturității el se află în pregătiri intense la București, alături de alți 20 de elevi, cei mai buni din țară la această materie.

Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT.

Faceți cunoștință cu Bogdan. El este unul din cei 20 de elevi din România selectati să facă parte din lotul lărgit pentru a se califica și să participe la faza internațională a Olimpiadei de Chimie ce va avea loc în perioada 20 – 29 iulie în orașul Karachi din Pakistan.

Și pentru că pregătirea pentru această faza a olimpiadei are loc exact în perioada examenului de bacalaureat, Bogdan Enache, elev la Colegiul Național “Mihail Sadovenu” va merge săptămâna viitoare, 14 – 27 mai, la Brașov, acolo unde va susține bacul, alături de alți elevi din țară, participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale

Elevul, pe lângă pasiunea și dorinața lui de a ajunge cât mai departe în acest domeniu, a fost pregătit de profesorul Otilia Pintilie. Vizibil emoționată de rezultat, cadrul didactic spera ca după pregătire de la Universitatea din Bucuerști, Bogdan să obțină punctaj cât mai mare la cele trei probe, două teoretice și una parctică, și să fie unul din cei patru elevi care va reprezenta România la faza internațională a olimpiadei de chimie.

Bogdan e bucuros că dă examenul mai repede ca să aibă timp să se concentreze pe ce contează, spune el. Elevul vrea să facă urmeze Facultatea de Chimie și să devină cercetător în domeniul medicinei.

Menționăm că Bogdan Enache este unul dintre elevii județului care are numeroase premii la concursuri și olimpiade pe partea științelor exacte.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow