18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Un consilier local solicita testarea tuturor salariaţilor de la Spitalul de Urgenţă Paşcani

Toţi salariaţii din Spitalul de Urgenţă Paşcani ar trebui testati, săptămânal pentru depistarea cazurilor pozitive cu noul coronavirus. Măsura ar fi necesară pentru limitarea cazurilor de infectare cu COVID-19 şi siguranţa personalului medical şi a pacienţilor.

În acest sens ar trebui achiziţionate, în regim de urgenţă, testele necesare, iar banii necesari să fie alocaţi de la bugetul local. Solicitarea a fost făcută, în scris, de consilierul PMP Sorin Olariu. Pana acum au fost recoltate probe doar de la salariatii din sectiile unde au aparut probleme. Este vorba despre  cei de la Compartimentul de Primiri Urgente, Sectia de Ingrijiri Paliative, Chirurgie si Ortopedie.

Alesul local susţine că Primăria ar trebui să cumpere şi măşti de protectie precum şi substante de dezinfecţie pentru a fi distribuite persoanelor fără venituri.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, după ridicarea stării de urgenţă, cetăţenii ar trebui să poarte în continuare măşti de protectie, mai ales în spaţii închise.

Menţionăm că până în prezent au fost confirmate pozitiv peste 20 de salariaţi din rândul personalului medical şi administrativ precum şi 10 pacienţi de la Secţia de Îngrijiri Paliative.

Alte articole

Parcări cu plată puține, înainte de alegeri

Dezbateri intense in comisiile de specialitate pe marginea proiectului...

Bani pentru biserici de la bugetul local. Se pot depune proiecte

Administratia locala a deschis sesiunea de depunere a proiectelor...