More

    Un chirurg din Targu Frumos sustine ca este victima inspectorilor sanitari

    Array

    Acesta considera ca inspectorii sanitari ii verifica lunar cabinetul numai din dusmanie • Chirurgul spune ca inspectorii sanitari nu vor sa vada nenorocirea din alte cabinete • Doctorul a primit, saptamana trecuta, o sanctiune contraventionala in valoare de 500 lei, pentru ca testul de autocontrol al aparatului de sterilizare era neadecvat •

    Directorul unui centru medical din judetul Iasi sustine ca este vanat de inspectorii de control din Directia de Sanatate Publica numai din rautate. Acesta a precizat ca este pentru a doua luna consecutiv cand este verificat. Saptamana trecuta, a primit si o sanctiune contraventionala, pentru ca testul de autocontrol al aparatului de sterilizare era neadecvat. Valoarea amenzii a fost de 500 lei. Sanctiunea a fost aplicata pentru cabinetul de chirurgie din cadrul Centrului Medical Tg. Frumos. „Acum o luna a venit o doamna in control de la Sanepid si a iesit totul bine. Luna asta a venit alta doamna, tot de la Sanepid, si nu a mai iesit bine. Cum vine asta? Noi sterilizam foarte bine instrumentarul. Nu aveam acea banda martor cu care se demonstreaza ca s-a facut sterilizarea. Inainte de a deschide centrul medical, m-am dus la Directia de Sanatate Publica si i-am intrebat ce trebuie sa fac ca sa respect toate normele legale. Am facut exact cum mi-au spus si acum nu este bine. Ma cauta cu lumanarea. Unul vine intr-o luna si spune ca e bine si apoi vine altul si spune ca nu e bine. Nu poate sa imi gaseasca nimic, pentru ca eu respect legea”, a declarat medicul chirurg Ali Ghneim, directorul Centrului medical Targu Frumos. Acesta a precizat ca exista cabinete medicale in cladirea unde functioneaza centrul care nu respecta legea si nu sunt amendate de inspectorii de la DSP. „Acum, cand a venit doamna de la Sanepid i-am spus sa mearga la etajul unu sa vada cum intr-un cabinet functioneaza si ginecologie, si chirurgie, si ecografie. Acolo se respecta legea. Au un asistent medical in cabientul respectiv care ii anunta pe doctori cand vine Sanepidul in control si gaseste doar un medic si nu au de unde sa stie ca acolo sunt trei medici si trei cabinete. Inainte de a deschide centrul, totul era o mizerie. Eu cred ca este rautate romaneasca ce mi se intampla mie. Dusmanie. Eu sunt deschis la toata lumea. Nu am ce sa ascund. Nu pot sa inchida Centrul medical pe care l-am deschis in Targu Frumos pentru ca respect legea si vin pacienti din toate comunele invecinate. La centru avem cabinetul de chirurgie, radiologie si ecografie”, a declarat dr. Ali Ghneim.

    Sursa BZI

    Ce părere ai?

    Related Articles

    ANPC: Lidl, Kaufland, Mega Image și Sensiblu sau Help Net, printre companiile amendate pentru măști neconforme

    Câteva dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland sau Mega Image, precum și lanțuri farmaceutice naționale ca Sensiblu și...

    Angajaţii din serviciile de Ambulanţă vor mai primi un spor de 25%, pe lângă cel de 55%

    Ministru Sănătăţii, Nelu Tătaru a anunţat, vineri seară, în debutul şedinţei de Guvern, că salariaţii din serviciile de Ambulanţă vor primi un spor suplimentar...

    Primele zile de iarnă aduc ploi, ninsori la munte și lapoviță. Când se va încălzi vremea

    Primele zile de iarnă aduc ploi, ninsori la munte și lapoviță. Dacă porniți la drum, să aveți mașina pregătită pentru că în anumite zone...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI