6.3 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

Un caz terifiant. Nouă minore violate şi filmate, apoi şantajate

Magistraţii Curţii de Apel vor analiza luna viitoare un caz pe cât de terifiant, pe atât de revoltător cum poate o comunitate să nu reacţioneze la astfel de fapte.

Un grup de nouă tineri sunt acuzaţi că au violat în mod repetat şi exploatat sexual nouă fete, toate minore, cea mai tânără victimă având doar 13 ani. Mulţi dintre proxeneţii de ocazie erau ei înşişi minori la data comiterii faptelor. Cruzimea şi brutalitatea manifestate de tinerii a căror educaţie sexuală se rezuma la filmele porno văzute pe internet i-au oripilat pe judecătorii Tribunalului, care nu au putut să nu remarce lipsa de reacţie a comunităţii, într-un sat ieşean în care fiecare se cunoaşte cu fiecare. Şi mai revoltător: acuzaţi de viol în formă continuată, trafic de minori, lipsire de libertate şi pornografie infantilă, agresorii au putut depune la dosar caracterizări inclusiv din partea primarului comunei, din care rezultă că sunt „băieţi cuminţi şi respectuoşi”.

Dosarul privindu-i pe cei 9 tineri din comuna Balş a fost înaintat instanţei de procurorii DIICOT la începutul acestui an, în el fiind consemnate fapte petrecute între sfârşitul anului 2017 şi iulie 2020. Numărul victimelor şi agresorilor, ca şi perioada îndelungată de timp scursă de la comiterea faptelor, i-a făcut pe procurori să nu poată determina cu precizie detaliile tuturor infracţiunilor săvârşite, dar în esenţă s-a stabilit că activitatea celor 9 tineri a început în cursul lunii august 2017, când Ionuţ Odobaşa, pe atunci în vârstă de 16 ani, a cunoscut-o pe A.C., în vârstă de 13 ani. Între cei doi s-a înfiripat o idilă, transformată în fapt în scurt timp. După aproximativ două luni, Odobaşa a început să îi ceară fetei să întreţină relaţii sexuale şi cu alţi băieţi, ameninţând-o fie că o va părăsi, fie că o va bate. Totodată, o şantaja pe fată cu divulgarea unor înregistrări video făcute în momentele de intimitate. „Dacă mă iubeşti, te f… cu ei” sau „Dacă nu te f… cu ei, te fac vedetă”, sunt doar două dintre ameninţările menţionate în rechizitoriu.

Filmele circulau în tot satul

O dată, fata a reuşit să scape, fugind pe geamul de la baie, dar ulterior a trebuit să cedeze. Fata era obligată să întreţină relaţii sexuale cu 5-6 băieţi sau chiar mai mulţi în aceeaşi seară. Fata era chemată de acasă, iar dacă nu venea, Odobaşa îşi trimitea prietenii să o „convingă”. Orgiile se desfăşurau în locuinţa unui prieten, Flavius Zabulică, de aceeaşi vârstă cu Odobaşa. Prietenii apropiaţi ai lui Odobaşa beneficiau de „serviciile” fetei gratuit. Clienţii ocazionali plăteau între 50 şi 70 de lei. Unul dintre tineri a plătit cu un iPad pentru a face sex cu fata, promiţându-i-se că de diferenţă Odobaşa „i-o mai dă pe A.C. de 2-3 ori”. De multe ori, actele sexuale erau filmate, înregistrările circulând iniţial în cercul de prieteni ai agresorilor, iar apoi în tot satul. Unele au ajuns ulterior la dosarul cauzei.

Una dintre aceste înregistrări prezintă o orgie desfăşurată în noiembrie 2017. A.C. fusese îmbătată pentru a consimţi să participe. Fetei i s-a făcut rău şi a mers la baie pentru a voma. A fost însoţită de mai mulţi băieţi. „Se poate observa cum o persoană de sex feminin, care poartă o geacă de culoare galbenă, are ochii închişi şi este aşezată cu capul într-o chiuvetă. O persoană de sex masculin, îmbrăcată într-o cămaşă vişinie, a cărei faţă nu se observă, îşi introduce penisul în gura fetei. Persoana de sex feminin nu pare conştientă de ce se întâmplă. Persoana de sex masculin spune: «Bagă biberonul în gură, futu-ţi gura mă-tii!» şi apropie un telefon mobil de faţa fetei, probabil pentru a realiza o filmare. Se poate observa cum băiatul o ţine pe fată de păr şi îi împinge capul spre penisul său. Pe fundalul materialului video se pot auzi vocile mai multor băieţi râzând. Se aude şi persoana de sex feminin care pare că se îneacă. În cadrul filmării apare şi mâna unei alte persoane de sex masculin, care dă la o parte cămaşa băiatului pentru a avea un cadru mai bun la filmarea actului sexual oral”, se menţionează în rechizitoriu.

Ulterior, A.C. avea să fie violată de toţi cei şase participanţi la „petrecere”, pe rând sau câte doi odată.

O altă înregistrare o prezintă pe fată ţinută pe pat de trei indivizi, în timp ce al patrulea încearcă să o violeze anal. Uneori, un alt tânăr, Iulian Sandu-Duca, îi lua telefonul fetei şi o ameninţa că nu i-l mai dă înapoi dacă nu se culcă cu el.

Chinurile fetei aveau să continue până în septembrie 2018, când aceasta a plecat la mătuşa sa, în Spania.

Un alt caz la fel de cumplit

O altă fată, în vârstă de 14 ani, l-a cunoscut pe Odobaşa în februarie 2020, pe Facebook, tânărul câştigându-i uşor încrederea. Tatăl fetei obişnuia să bea şi să o bată. Vulnerabilă, fata a fost o victimă sigură. S-a întâlnit cu Odobaşa, care a condus-o la un prieten, Valentin Moroşanu. Acolo, i-a propus să întreţină relaţii sexuale. Fata a refuzat. După câteva zile, O.O. s-a întâlnit din nou cu Odobaşa şi a mers cu acesta la prietenul său. De această dată, sub ameninţare, a acceptat să se culce cu Odobaşa. După acesta, tânărul a ieşit din cameră, în locul lui venind Moroşanu. Fata a refuzat să se culce cu el, dar fiind ameninţată cu bătaia a trebuit să accepte. A doua zi, Odobaşa i-a trimis pe Messenger o fotografie ilustrând o ipostază sexuală, însoţită de mesajul „dacă nu faci ce vreau eu, poza asta o să ajungă la părinţii tăi sau o voi pune pe Facebook”. Şantajată, fata nu a mai avut de ales.

În următoarele trei luni, la fiecare 2-3 zile era chemată la domiciliul lui Moroşanu, pentru a întreţine relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi. Culmea tupeului, Odobaşa i-a arătat într-o zi unei alte fete o înregistrare în care apărea O.O. întreţinând relaţii sexuale cu trei bărbaţi simultan, aceştia înjurând-o şi batjocorind-o, şi i-a propus să facă şi ea la fel. Aceasta a refuzat, dar nici nu a anunţat autorităţile. O singură dată, O.O. a „beneficiat” de pe urma orgiilor la care era obligată să participe, primind 50 de lei. Ulterior, mai primea doar uneori suc ori ţigări. Fata era trimisă uneori şi în Târgu Frumos, fiind transportată acolo de Andrei Bîncă. Acestuia i se plătea, din banii câştigaţi de fată, 2,5 lei/km şi 25 lei ora de aşteptare. Bîncă îi căuta şi clienţi, care plăteau între 50 şi 70 de lei pentru un raport sexual. Tot el cumpăra şi prezervativele necesare. Într-un rând, din lipsă de loc, fata a fost violată pe câmp, în satul Prigoreni, de doi clienţi.

Se lăudau că părinţii plătesc şi îi scapă

Alte fete au fost racolate prin aceleaşi metode de cei nouă. Una dintre ele, I.A., în vârstă de 16 ani, abia ieşise din spital, după ce fusese bătută de tatăl său. A acceptat să întreţină relaţii sexuale cu unul dintre ei, după care acesta şi-a chemat şi prietenii, care au violat-o. „Şi băieţii, când au avut fete la dânşii, mi le-au dat şi mie”, i-a explicat acesta, ca justificare.

Ulterior, şi ea a fost şantajată cu fotografii făcute în timpul violului. Fata nu a avut curajul să anunţe poliţia. I-a povestit cele întâmplate unei prietene, care însă nu a povestit nimănui destăinuirea.

Tinerii nu aveau nicio reţinere să se laude în sat cu faptele lor, fiind siguri că nu se va întâmpla nimic. Într-o declaraţie dată procurorilor, unul dintre ei a povestit despre altul cum „Se tot lăuda cum stătea I.A. în genunchi şi o sugea. Eu i-am spus să nu se mai laude atât, că va face puşcărie, dar el a spus că nu face nicio puşcărie, că plăteşte mama lui”.

Într-adevăr, mama tânărului, care lucra în străinătate, îl scăpase în mai multe rânduri de consecinţele unor furturi şi tâlhării comise în sat, plătindu-i pe păgubiţi.

Faptele au ieşit în cele din urmă la iveală în iulie anul trecut, când tinerii au început să fie chemaţi pentru a da declaraţii cu privire la faptele comise. Pe parcursul audierilor, nu şi-au recunoscut faptele, afirmând că a fost vorba de relaţii sexuale liber consimţite. Abia în faţa instanţei unii dintre aceştia au afirmat că regretă cele întâmplate, judecătorii remarcând însă lipsa de sinceritate a tinerilor şi de empatie reală faţă de victime sau de remuşcări. Dimpotrivă, ei le tratau pe fete ca pe obiecte de natură a le satisface nevoile sexuale, iar părerea nu li s-a schimbat în mod real niciodată.

Declaraţiile unuia dintre tineri, cum că ar fi fost afectat de moartea tatălui său, au fost respinse de magistraţi care au apreciat că durerea afişată este doar teatru. „Este de remarcat faptul că, în timp, activitatea infracţională a inculpaţilor nu s-a oprit, pe măsura înaintării acestora în vârstă, a maturizării lor, ci a continuat, în condiţiile în care nu exista nicio reacţie a comunităţii, care să sancţioneze acest comportament, cunoscut de altfel. Nu poate fi ignorat faptul că niciunul dintre inculpaţi nu a înţeles să oprească acest comportament, în condiţiile în care, aparent, raportat la caracterizările depuse la dosar, mulţi dintre ei erau percepuţi ca persoane liniştite, care nu creează probleme, deşi, astfel cum s-a arătat, ceea ce făceau era cunoscut de mai multe persoane”, au reţinut judecătorii.

Pedepsele, până la 10 ani

Magistraţii Tribunalului au aplicat cea mai severă pedeapsă lui Ionuţ Odobaşa, condamnat la 10 ani şi 8 luni de închisoare. Alt tânăr, B.I., încă minor, a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de internare într-un centru de detenţie specializat. Sergiu Balmuş, minor la comiterea faptelor, va fi internat într-un centru de deţinere timp trei ani. Un altul, Vasile Rusu, a fost condamnat la 2 ani şi 7 luni de închisoare. Iulian Sandu-Duca va rămâne după gratii timp de 4 ani şi 2 luni. Lui Flavius Zabulică i s-a aplicat o pedeapsă de 1 an şi 9 luni de închisoare. Ionuţ Buzuleac a primit o pedeapsă de 1 an de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Pentru alţi doi inculpaţi, Dănuţ Moroşanu şi Andrei Bîncă, a fost dispusă disjungerea cauzei, ei urmând să fie judecaţi separat. Patru inculpaţi, dar şi procurorii, au declarat apel împotriva sentinţei.

sursa zdi

Alte articole