11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Uluitorul drum al motorinei spre pragul de 9 lei pe litru

Uluitorul drum al motorinei spre pragul de 9 lei pe litru: de la începutul anului, motorina s-a scumpit cu 50% şi nu există niciun semn că lucrurile se vor opri aici.

În zona Barbu Văcărescu, Bucureşti, nicio staţie nu mai comercializează motorină standard sub preţul de 9 lei pe litru. Cel mai scump litru de motorină se găsea la finalul săptămânii trecute în continuare în staţiile MOL din zonă, în timp ce carburant ceva mai ieftin putea fi cumpărat de la benzinăriile Petrom sau Lukoil, scrie ZF. Comparativ cu începutul acestui an, litrul de motorină este cu aproape 50% mai scump, o dinamică nemaiîntâlnită la nivel de piaţă. Spre exemplu, în zona bunurilor de larg consum laptele s-a scumpit cu 7,4% în primele trei luni ale anului faţă de perioada similară a anului trecut, doar hrana pentru animale având un ritm mai accelerat de scumpire, de 34%, în perioada analizată, conform unor date GfK.

La nivelul UE, la începutul acestei luni a fost anunţat cel de-al şaselea pachet de sacţiuni împotriva Rusiei, inclusiv cu privire la petrolul rusesc. „Această decizie va duce la reducerea efectivă, cu aproximativ 90%, a importurilor de petrol din Rusia către UE până la sfârşitul anului“, au anunţat liderii europeni. În 2021, UE a importat ţiţei în valoare de 48 de miliarde de euro şi produse petroliere rafinate în valoare de 23 de miliarde de euro din Rusia. La nivelul UE, dependenţa de importurile de petrol este de circa 96%, după cum arată statisticile mai recente ale Comisiei Europene aferente anului 2020, iar Rusia reprezintă un sfert din aceste importuri. Astfel, consecinţele unui embargo pe petrolul rusesc sunt în continuare greu de estimat, dar este de aşteptat ca presiunea pe preţ să rămână extrem de ridicată.

Continuarea pe Mediafax

Alte articole