5.9 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

A sfârșit sub roțile trenului

A sfârșit sub roțile trenului

Moarte cumplită penru un bărbat. Acesta a sfârșit sub roțile trenului și nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva. Tragedia s-a petrecut pe raza comunei Hălăucești când a fost surpins și accidentat de trenul ce ducea spre Bacău. Poliția face cercetări în acest caz.

Un bărbat a murit după ce a fost surprins și accidentat de către un tren. Este vorba despre Dumitru Judele în vârstă de 51 ani domiciliat în comuna Stolniceni Prăjescu. Tragedia s-a petrecut sâmbătă, 16 decembrie la primele ore ale dimineții. Mecanicul de locomotivă a anunțat cele întâmplate prin 112. Nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat.

„A fost dirijat un echipaj C2 cu medic, care au găsit la locul solicitării un bărbat decedat, cu multiple leziuni incompatibile cu viaţa, fără indicaţie de resuscitare. A fost constant decesul“, a precizat Nicolai Pralea, asistent medical principal şi purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.

La faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie, dar şi criminalişti pentru a face verificări, iar cercetările continuă în acest caz. Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Iași pentru necropsie. Bărbatul era cunoscut cu probleme psihice și medicale.

Alte articole