14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Tradiționala bătaie de la Ruginoasa nu este permisă nici în acest an

Tradiționala bătaie de Anul Nou dintre mascații din Deal şi cei din Vale de la Ruginoasa nu va avea loc nici în acest an. Decizia a fost luată în urma discuțiilor care au avut loc marți, 28 decembrie a.c., la sediul primăriei și la care au luat parte reprezentanți din rândul autorităților, membri ai consiliului local de la Ruginoasa şi membri ai comunităţii, alături de primarul Dănuț Nechifor.

Cu doar trei zile înainte de tradiționala încăierare, au fost prezentate localnicilor de catre reprezentanti ai Inspectoratelor de Jandarmi Bacau, de Politie Judetean si Situatii de Urgenta Iasi, recomandări privind limitele in care se va desfășura obiceiului ce are loc, în fiecare an, la data de 31 decembrie. Daca în anii trecuți, mascatii de la Ruginoasa apelau la recuzita din vigoarea, bâte și poconete din bici, în acest an confruntările intre cetele de uratori sunt interzise, autoritățile sperând că totul se va desfășura cât mai pașnic.

Astfel, localnicii dornici să păstreze obiceiurile stravechi din Ruginoasa au fost încurajati să se îmbrace în vechile costume, să poarte măștile tradiţionale și să vină vineri, pe 31 decembrie, la primărie, acolo unde îi pot ura pe aleșii locali.

Precizăm că cea mai violenta confruntare de la Ruginoasa a fost în 2011 atunci cand patru oameni au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar un adolescent a rămas paralizat.

Alte articole