11.9 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Tradiționala bătaie de la Ruginoasa, interzisă și în acest an. Mesajul autorităților pentru mascați

Tradiționala bătaie de la Ruginoasa din dimineața zilei de 31 decembrie a fost interzisă și în acest an de autorități.  Miercuri, 28 decembrie, la Primăria din localitate a avut loc o întâlnire pe acest subiect între jandarmi, poliție, pompieri, aleși locali și localnici.

Prefectul județului, Bogdan Cojocaru, a fost cel care a deschis discuțiile. El a spus că autoritățile nu sunt împotriva tradițiilor, însă acestea trebuie să se desfășoare pașnic și fără incidente.

Același mesaj a fost transmis și de reprezentantul Grupării Mobile de Jandarmi din Bacău, cei care vin an de an în ajun de Anul Nou la Ruginoasa: mascații pot ieși pe stradă, dar fără violență și foarte important: fără bâte, securi și alte arme albe care pot răni.

Tradițiile sunt frumoase, dar fără dosare penale în urma lor, a precizat reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Rând pe rând, autoritățile locale și județene au transmis la unison același mesaj localnicilor din Ruginoasa: respectăm tradițiile, dar fără violență.

Dacă la întâlnirile din anii trecuți, localnicii își impuneau punctul de vedere, de această dată nimeni din reprezentanții mascaților nu a spus nimic în fața autorităților.

Rămâne de văzut cum se va desfășura întâlnirea dintre văleni și deleni în dimineață de Ajun.

De precizat este faptul că pe 31 decembrie la Ruginoasa va avea loc și un festival cu datini și obiceiuri de iarnă.

Alte articole