19.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru. Acum aflăm cum va fi iarna

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe 26 octombrie pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir.

Dacă în tradiția populară Sfântul Gheorghe este cel care pune punct anotimpului rece și începe să infrunzească natura, Sfântul Dumitru este cel care aduce începutului iernei. Se spune că din această zi gerul începe să apară, iar frunzele copacilor să cadă.

În ajuntul sărbătorii, în sate se face câte un foc, iar copiii sar peste acesta pentru a se asigura că țin bolile departe.

Se spune că dacă în această zi este lună plină și senin, ne așteaptă o iarnă blândă, dar dacă nu este lună și nici cerul nu este senin, atunci ne așteaptă o iarnă grea.

Nu trebuie folosit pieptănul în această zi pentru nu atrage necazurile. Cei ce vor respecta cu sfințenie această zi, vor fi feriți de boli.

În Dobrogea, există “datina Saiegiilor”, adică tinerii merg din casă în casă cântând din fluiere și cavale și primesc bani de la săteni.

În unele zone, în Bucovina de pildă, este musai ca usturoiul să fie semănat până de Sfântul Dumitru. Altfel, se anunță pagubă.

Este zi în care trebuie să se împartă fructe uscate, covrigi, mere, nuci sau – în unele zone – colivă și grâu fiert în lapte.
Conform unei alte tradiții, ciobanii trebuie să fie atenți la cum dorm oile. Dacă prima care se va trezi va fi o oaie albă și aceasta va pleca în jos, iarna va fi grea; dar dacă se va trezi prima dată o oaie neagră și va pleca în sus, iarna va fi ușoară.

Tot legat de ciobani și culoarea oilor mai există un obicei. Ciobanul trebuie să își așeze cojocul în mijlocul oilor. Dacă se va așeza pe acesta o oaie albă, iarna va fi aspră, iar dacă se va așeza o oaie neagră, iarna va fi una blândă.

Tot în această zi, se tund coamele cailor tineri pentru ca aceasta să crească cât mai frumos.

Alte articole