11.3 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Traditii de Sînziene. Pentru recoltă bună, femeile să se rostogolească goale în roua dinaintea răsăritului

Creştinii ortodocşi celebrează mâine naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, o sărbătoare care poartă şi numele de Sânziene, sau Drăgaica. Considerată ca fiind avut loc cu şase luni înainte de naşterea Mântuitorului, sărbătoarea care marchează zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul este, alături de cea a Maicii Domnului, singurul obicei în care Biserica ortodoxă celebrează şi naşterea, nu doar moartea, unui sfânt.

În tradiţiile populare, însă, în noaptea dinspre 23 spre 24 iunie sânzienele, considerate a fi femei deosebit de frumoase, preotese ale soarelui, plutesc prin aer sau umblă pe pământ, intră în rândurile oamenilor, cântă, dansează, împart rodul ogoarelor, ajută femeile căsătorite să rămâne însărcinate, înmulţesc animalele, pasările, tădămuiesc bolile şi suferinţele oamenilor. Acestea însă pot şi forţe ale răului, lovindu-i pe păcătoşi cu vijelii, grindină, lăsând câmpurile neroditoare.

Se spune în popor că astăzi au loc tot felul de practici şi obiceiuri prin care oamenii încearcă să îşi afle ursita. Credincioşii strâng buchete de sânziene pe care le împletesc în coroniţe şi le aruncă pe acoperişul caselor, considerând că vor trăi mai mult dacă acestea rămân pe casă sau vor muri mai repede dacă coroniţa va aluneca spre marginea acoperişului sau va cădea de tot de pe acesta.

Tot în popor se spune că fetele strâng buchete de sânziene pe care le pun sub pernă noaptea spunând că astfel îşi vor visa ursitul, iar dacă coroniţele împletite şi lăsate peste noapte în grădini au rouă dimineaţă înseamnă că în această vară se vor căsători. Tot în ajunul Sânzienelor, pentru „a se umple de fertilitate“, femeile obişnuiau să se rostogolească dezbrăcate dimineaţa în rouă înainte de răsăritul Soarelui.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole