3.7 C
Paşcani
sâmbătă, decembrie 4, 2021

Topul celor mai puternic comune ieşene după cifra de afaceri înregistrată anul trecut

Pe primul loc în clasament se situeză comuna Miroslava cu o cifră de afaceri totală de 687 milioane euro, cea mai mare parte fiind raportată de firma BorgWarner.

„Ziarul de Iaşi” a realizat un Top 10 al celor mai puternice comune din judeţul Iaşi după cifra de afaceri înregistrată anul trecut de societăţile active din aceste comune. Cumulat, cifra de afaceri pentru anul fiscal 2020 a celor 3.370 de firme din cele zece comune s-a cifrat la 1,25 miliarde euro, sumă care reprezintă 19,5% din valoarea afacerilor totale declarate de firmele din întregul judeţ pe anul trecut, în cuantum de 6,40 miliarde euro. Miroslava, Valea Lupului şi Tomeşti deţin primele trei poziţii în clasamentul nostru. Judeţul Iaşi are două municipii, trei oraşe şi 93 de comune, mediul de afaceri din comunele Mădârjac şi Cucuteni fiind cel mai slab, în aceste zone desfăşurându-şi activitatea anul trecut doar cinci firme în total.

Cu o cifră de afaceri a firmelor active din comună care s-a ridicat la 687,7 milioane de euro în anul 2020, Miroslava poate fi numită cea mai bogată comună din judeţul Iaşi. Conform datelor din Breviarul Economic al Judeţului Iaşi (ediţia 2021), întocmit de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi, pe raza comunei erau înregistrate la sfârşitul anului trecut 934 de firme în funcţiune. Mai bine de jumătate din cifra de afaceri din anul anterior a fost realizată de producătorul american de piese auto BorgWarner România (fosta companie Diesel Systems România), care a raportat la Ministerul Finanţelor afaceri de circa 363 milioane de euro. În comuna Miroslava îşi mai desfăşoară activitatea în cele două parcuri industriale şi alţi investitori străini „de top” precum nemţii de la Mennekes, care au investit anul trecut aproape 11 milioane de euro pentru fabrica din satul Brătuleni unde se produc cabluri de încărcare pentru vehicule electrice, dar şi investitori puternici români, cum ar fi compania ieşeană Electra, cu o fabrică de interfoane şi videointerfoane în comună.

Pe locul 2 se situează Valea Lupului, cu o cifră de afaceri cumulată pe anul trecut a celor 581 de firme active de 123,4 milioane euro. Locul 3 este ocupat de comuna Tomeşti, cu 98,4 milioane euro (389 de firme active), urmată de comuna Leţcani (locul 4), cu 78 milioane euro (151 de firme active) şi comuna Ciurea (locul 5), cu o cifră de afaceri de 59,4 milioane euro (424 de firme active).

În Top 10 cele mai  puternice comune ieşene după cifra de afaceri a firmelor locale mai intră Cotnari – 58,6 milioane euro (locul 6, 41 de firme active), Bârnova – 46 milioane euro (locul 7, 309 firme active), Holboca – 40,7 milioane euro (locul 8, 227 de firme active), Rediu – 32,2 milioane euro (locul 9, 251 de firme active), Ion Neculce – 31,1 milioane euro (locul 10, 63 de firme active). La polul opus, respectiv cele mai sărace comune din judeţul Iaşi sunt Mădârjac, cu două firme active care au generat o cifră de afaceri totală de 39.800 euro anul trecut, şi Cucuteni, cu 37.300 de euro cifra de afaceri cumulată a celor trei firme active înregistrate.

La nivelul judeţului Iaşi erau 18.763 de firme active la sfârşitul anului trecut, care au generat o cifră de afaceri totală de 6,40 miliarde euro. Spre comparaţie, în anul 2019 existau 17.232 de societăţi comerciale în funcţiune la nivelul Iaşului, care au generat o cifră de afaceri totală de 6,55 miliarde euro. Potrivit datelor centralizate de CCI Iaşi, 65% din numărul firmelor active se concentrează pe raza municipiului Iaşi, iar 23% pe raza altor 11 unităţi administrativ-teritoriale Iaşi. Totodată, din cifra de afaceri totală, 66% se concentrează în firmele înregistrate în municipiul Iaşi, iar  26% în firmele înregistrate în alte 11 unităţi administrativ-teritoriale. Cifra de afaceri înregistrată în municipiul Iaşi anul trecut a fost de 4,23 miliarde euro, fiind în funcţiune 12.122 de firme.

Sursa Ziarul de Iasi

DE LA ACELAȘI AUTOR

Pipote și ficăței retrase din supermarketuri, din cauza contaminării cu Salmonella

Conform comunicatelor postate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Profi şi Penny au iniţiat...

Ce salariu are un casier la benzinăriile Socar cu tot cu bonusuri și sporuri

SOCAR este o companie națională de petrol și gaze naturale deținută de Republica Azerbaidjan. Deține rețele de...

Cele mai bune filme bazate pe fapte reale. „Exorcistul” se află printre ele

Cele mai bune filme bazate pe fapte reale (oricât de surprinzător ni s-ar părea) „Donnie Brasco” (1997) spune...

Fenomen astronomic rar, astăzi: Eclipsă totală de soare, cu un traseu neobișnuit

Sâmbătă are loc o eclipsă totală de Soare vizibilă din sudul Australiei, sudul Africii, sudul Americii de...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI