20.6 C
Paşcani
sâmbătă, septembrie 25, 2021
Array

Topul angajatorilor privaţi din judeţul Iaşi

Cotidianul “Evenimentul Regional al Moldovei” a realizat topul primilor zece angajatori privaţi din judeţul Iaşi * surpriza este o firmă din Bivolari care, pe parcursul unui singur an, a angajat aproape 500 de persoane * podiumul este format din Delphi, E.ON Moldova Distribuţie şi Xerox
Doar două companii private din judeţul Iaşi au peste 1.000 de angajaţi. Primii zece angajatori privaţi şi-au mărit personalul cu 17% în 2012 faţă de anul precedent, în condiţiile în care opt dintre aceştia făcut angajări, iar celelalte două au realizat disponibilizări.

Delphi – cel mai mare angajator privat al judeţului

La nivelul Regiunii de Nord-Est, primul angajator privat din Iaşi, Delphi Diesel Systems, ocupă poziţia a treia după Dedeman SRL Bacău (5.711 angajaţi) şi Rulmenţi SA Bârlad (2.321 angajaţi). În primele cinci poziţii din topul regional au mai intrat Grup Est Security SRL Neamţ (2.034 angajaţi) şi E.ON Distribuţie Moldova Iaşi (1.556 angajaţi). Delphi a înregistrat în 2012 un număr de angajaţi (2.017) de peste cinci ori mai mare decât în 2009. Compania specializată în fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule a avut anul trecut şi un profit pe măsură, de 27,6 milioane euro, de 2,5 ori mai mare decât în 2011. Ocupanta locului doi în top, E.ON Distribuţie Moldova, numără 1.556 de angajaţi, în condiţiile în care, în 2004, înregistra 2.760 de salariaţi. Podiumul este închis de compania italiană Xerox Business Service cu 900 de angajaţi, de 10 ori mai mulţi decât în anul de înfiinţare a companiei la Iaşi (2009). Xerox îşi desfăşoară activitatea în sectorul centrelor de intermediere telefonică (call center).

Supriza topului: o firmă din Bivolari

O apariţie suprinzătoare în topul angajatorilor privaţi din judeţul Iaşi este compania Marker Plus SRL din Bivolari. Cu un număr de 500 de angajaţi, compania se află pe locul 9 în top. Firma este specializată în creşterea păsărilor, iar, în 2011, avea 46 de angajaţi, în timp ce, în 2010, doar opt. Compania are o cifră de afaceri de aproape 14 milioane euro şi a înregistrat anul trecut un profit de circa 53.000 euro, de şase ori mai mare decât în 2011, dar are şi datorii la bugetul de stat.

Două firme din Paşcani prind “top 10”

Alte două companii din afara municipiului Iaşi care se numără printre primii 10 angajatori din judeţ sunt firmele păşcănene Electroputere VFU (locul 4 cu 751 angajaţi) şi Te Rox Prod (locul 6 cu 641 angajaţi). Prima este specializată în principal pe repararea şi întreţinerea de echipamente de transport, iar a doua în fabricarea de articole textile (cu excepţia îmbrăcămintei şi lenjeriei de corp). Celelalte companii ieşene care se află în topul angajatorilor privaţi sunt Iulius Management Center (664 angajaţi), Confecţii Integrate Moldova (620), Iasicon (565) şi DAS (452). În total, primii zece angajatori ai judeţului numără 8.720 de salariaţi, cu 37% mai puţin decât cel mai mare angajator privat la nivel naţional (Kaufland România SCS, cu 11.947 angajaţi).

Continuare pe Evenimentul

DE LA ACELAȘI AUTOR

Florin Cîţu vs. Ludovic Orban, la congresul PNL. Liberalii îşi aleg viitorul preşedinte de partid

Congresul PNL îi pune faţă în faţă pe Ludovic Orban, preşedintele actual al partidului, şi Florin Cîţu,...

Heleșteni: Omorât pe drumul sătesc dis-de-dimineaţă de un vitezoman: circula cu mult peste 100 km/h printre case

Un sătean din Heleşteni a fost omorât de maşina unui vitezoman care a ricoşat ca o bilă...

Mărturii dramatice. Valul 4 la Ambulanţă: 20 solicitări pe oră, zi şi noapte, la Iaşi

„Noi suntem cu mâinile goale, la fel ca soldaţii care merg la război şi care nu au...

DEPUTATUL VASILE TOMA, INTREBARI PENTRU PNL

Domnule Premier, domnule Președinte al Camerei Deputaților, doamnelor și domnilor miniștri și demnitari PNL, Congresul sau demisia! Domnule...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI