More

    Tinerii au preluat puterea la PNL Pascani. Marius Pintilie, noul lider al organizatiei

    Array

    Schimbări importante la PNL Paşcani. Consilierul Marius Pintilie, candidat pentru funcţia de primar, a fost numit în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei locale. Decizia luată de conducerea judeţeană a partidului a fost comunicată aseară la şedinţa Biroului Permanent Local chiar de fostul preşedinte, deputatul Grigore Craciunescu. Tânărul liberal a devenit, astfel,  la doar 38 de ani, lider de facto şi copreşedinte al organizatiei municipal Paşcani. El susţine că acest sprijin i-a fost acordat în urma unui sondaj de opinie din care a reieşit că ar avea şanse reale de a câştiga alegerile locale de anul viitor.
    Marius Pintilie va rămâne în acesta funcţie cel puţin până în anul 2017, când pot fi organizate alegeri interne. El a fost numit în locul lui Neculai Enea, cel care asigura interimatul după plecarea presedintelui Petrică Dascălu, în concediu medical.
    Odată cu schimbarea presedintelui au mai fost făcute câteva modificări. Funcţia de secretar a fost preluată de Raluca Apostol iar cea de trezorier de Alexandru Dandu.
    Noul lider are şi o agendă publică diferită faţă de activitatea de până acum a organizaţiei. Liberalii vor declanşa săptămâna viitoare o campanie de strangere de semnături pentru demiterea premierului Victor Ponta, iar membrii partidului trebuie să vină cu teme proiecte şi propuneri care să facă obiectul unor dezbateri publice.
    Menţionăm că cel de-al doilea copreşedinte al organizaţiei PNL Paşcani este Cătălin Rusu, din partea PDL.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet