18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Tineri arestati pentru talharie. Decizie data de Judecatoria Pascani

La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Tg. Frumos, Poliţiei oraşului Tg. Frumos, Serviciului de Investigații Criminale Iași și Serviciului de Acțiuni Speciale Iași au identificat 3 tineri de 23, 24 și 33 de ani, toți din comuna Butea, bănuiți de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie calificată.

 

Astfel, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie a.c., aceștia ar fi pătruns în locuinţa unei femei de 81 de ani, din comuna Butea, şi prin acte de violență, au deposedat-o de 3.500 de lei, un telefon mobil şi o pereche de cercei din aur.

 

În bazaprobatoriului administrat, tinerii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore.

 

La data de 24 noiembrie a.c., cei trei tineri au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani şi Judecătoriei Paşcani, instanţă care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

 

IPJ IASI

Alte articole