1.5 C
Paşcani
marți, octombrie 26, 2021

În timpul pauzei, 25% din elevii români sunt abuzaţi fizic şi psihic. Asociaţia Salvaţi Copiii: “În 10 minute, un copil poate să îşi piardă încrederea în sine şi în ceilalţi”

Cea mai recentă campanie demarată de Salvaţi Copiii cu privire la fenomentul de bullying din şcolile româneşti, arată că 25% dintre elevi sunt abuzaţi fizic şi psihic în timpul recreaţiilor, fiind înregistrate aproximativ 8.000 de cazuri noi, în primul semestru al anului şcolar 2016-2017.

“În 10 minute, un copil poate să îşi piardă încrederea în sine şi în ceilalţi, iar consecinţele pe termen lung asupra dezvoltării emoţionale şi integrării sociale să fie extrem de grave. Sunt cele 10 minute de pauză, în care unul din patru copii din şcolile româneşti este victimă a bullying-ului, în mod repetat. 17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alţi elevi cel puţin de trei ori, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%”, reiese din campania organizaţiei Salvaţi Copiii.

Organizaţia susţine că în semestrul I al anului şcolar 2016-2017, potrivit datelor culese de Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi de la Inspectoratele Şcolare Judeţene, au fost înregistrate 7.690 de cazuri de violenţă în şcoli, cele mai multe în Braşov (782 ), Timiş (596), Bihor (575), Iaşi (561) şi Neamţ (472).

Continuarea pe Mediafax

DE LA ACELAȘI AUTOR

Efectele noilor restricții, la Pașcani. Mască pe stradă, aglomerație la vaccinare, baruri închise

Oameni cu masca pe strada, baruri inchise, restaurante pe jumatate goale, aglomeratie pentru vaccinare si certificatul verde...

FOTO/VIDEO | Târgu Frumos: Traficant de droguri reținut. Oamenii legii au ridicat o cantitate impresionantă de canabis, ce urma să fie vândută în oraș

Politiști, procurori și luptători SAS au intrat in casa unui barbat din Targu Frumos, sambata, 23 octombrie,...

Primele informații în urma anchetei buletinelor falsificate de la Târgu Frumos. Documentele erau folosite pentru a trece granița spre Anglia

Barbatul din Targu Frumos retinut joi, 21 octombrie, pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată,...

Noi angajări la Primăria Pașcani. Inspector la Investiții și doi consilieri juridici

Noi angajari la Primaria Pascani. Administratia locala cauta inspector pentru Serviciul Tehnic si Investitii si doi consilieri...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI