More

    Țigări de contrabandă la Lespezi

    Array

    Țigări de contrabandă la Lespezi

    Țigări de contrabandă la Lespezi. Un bătrânel s-a ales cu dosar penal pentru că avea expuse spre vânzare într-o societate comercială țigări cu proveniență Republica Moldova. Acțiunea a avut loc la sfârșitul săptămânii ce tocmai s-a încheiat.

    În noaptea de 25/26 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Paşcani au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii actelor şi faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă. Au fost controlate 22 de autovehicule, au fost verificaţi 5 agenţi economici. Au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2300 de lei.

    A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de Legea 86 din 2006, cu privire la “colectarea, deţinerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor ce trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă”, prin depistarea unui bărbat în vârstă de 60 de ani, care avea expuse spre vânzare, în incinta unei societăţi comerciale, din comuna Lespezi, ţigarete de provenienţă Republica Moldova.

    se arată în comunicatul de presă a IPJ Iași.

    Menționăm că tot în aceste zile, oamenii legii au depistat 10.000 de ţigarete de provenienţă Republica Moldova, în interiorul unui autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din municipiul Iaşi. Ţigaretele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și întocmit dosar penal.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Cadrele didactice din județul Iași se pot vaccina la Târgu Frumos, un centru amenajat

    Printr-o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași s-au stabilit următoarele fluxuri și centre de vaccinare care vor fi deschise începând...

    Sedință de Consiliu Local importantă la Primăria Miroslovești

    Sedinta importanta de Consiliu Local la Primaria comunei Miroslovesti, vineri, 15 ianuarie. Pe ordinea de zi au fost inscrise 16 proiecte de hotarare, importante...

    Pregatiri pentru mutarea activitatii Scolii „Iordache Cantacuzino

    Pregatiri intense pentru relocarea activitatii educationale a Scolii Iordache Cantacuzino din Pascani. Cladirea urmeaza sa intre in renovare, din primavara acestui an iar pana...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI