10.8 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Tichete sociale pentru Sărbătorile Pascale, la Hârlău

Locuitorii orașului Hârlău care au venituri mici vor primi, în acest an, tichete sociale pentru Sărbătorile Pascale. Hotărârea a fost luată de legislativul local, întrunit în ședința ordinară,  joi, 31 martie, începând cu ora 13.00, la sediul Primăriei.

Potrivit proiectului de hotărâre, este vorba despre un număr de 1000 de tichete în valoare de 80 de lei fiecare, iar beneficiarii sunt persoanele aflate în condiții de risc, precum pensionarii, familiile sau persoanele singure cu venituri mici, persoanele cu handicap grav sau accentuat care nu beneficiază de servicii în regim rezidențial sau locuitorii aflați în situații de risc, care nu au debite restante la bugetul orașului Hirlau:

– Familii sau persoane singure beneficiare ale venitului minim garantat acordat conform Legii 416 / 2001, 

– Pensionarii sistemului public de pensii beneficiari de indemnizația socială pentru pensionari, acordată potrivit O.U.G. nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea 196/2009 și O.U.G. 2/2017 al căror venit este de până la 1000 lei /luna inclusiv.

– Persoanele cu handicap Grav și Accentuat (adulți și copii) care nu beneficiază de servicii în regim rezidențial.

– Familii sau persoane singure care se află în evidență Compartimentul Asistență Socială, Protecție Socială și Autoritate Tutelară că persoane aflate în situație de risc dar nu se încadreaza în nici una din situațiile prevăzute mai sus.

Dosarul se depune la Compartimentul registratură sau relații cu publicul și trebuie să conțină documente justificative, mai exact copii după actul de identitate, cupon de pensie, alocație sau ajutor social, certificatul de încadrare în grad de handicap sau alte documente după caz.

Beneficiarii pot ridica tichetele sociale doar cu prezentarea actului de identitate original, pe baza de semnătură, de la Centrul Social cu Destinație Multifuncțională Harlau.

În situația în care persoana se află în imposibilitatea de a se prezența pentru a intra în posesia tichetelor, acestea pot fi ridicate de către alți membri ai familiei care prezintă o împuternicire din partea persoanei.

Tichetele sociale pot fi folosite doar pentru achiziționarea de bunuri (excluzând țigările și băuturile alcoolice) în perioada de valabilitate inscripționată pe acestea.

Precizăm că în municipiul Pașcani și în orașul Târgu Frumos nu vor fi acordate tichete sociale pentru Sărbătorile Pascale.

  

Alte articole