More

    Tichete pentru copiii de la grădiniță. Ele se distribuie din februarie și au valoare de 50 lei

    Array

    Veşti bune pentru părinţii care vor să îşi trimită copii la grădiniţă dar nu au posibilitate financiară. Au fost făcuţi primii paşi de către Primării pentru obţinerea ajutoarelor în valoare de 50 lei lunar sub formă de tichet valoric ce poate fi folosit pentru a cumpăra alimente, rechizite sau haine.
    Aproape 1.000 de tichete sociale pentru copii din familii defavorizate la Paşcani şi Târgu Frumos. Compartimentele de asistenţă socială din cele două Primării au transmis numărul estimativ de copii cu vârste între 3 şi 6 ani care ar putea beneficia de acest ajutor pentru a merge la grădiniţă. În municipiu 520 de familii vor primi tichet în valoare de 50 lei din care să cumpere alimente, haine şi rechizite necesare copilului.

    Pentru a beneficia de aceste tichete, familiile nu trebuie să aibă venituri mai mari de 284 lei pe membru, iar copilul nu trebuie să aibă mai mult de 3 absențe nemotivate. Taloanele se vor da lunar, din septembrie până în iunie a anului şcolar în curs. În acest an acestea vor fi distribuite din luna februarie retroactiv până în luna iunie ac.

    “Fiecare copil în grădiniţă” este un program naţional care are ca scop încurajarea copiilor să urmeze învăţământul preşcolar și promovează prezenţa la grădiniţă a copiilor proveniţi din familii defavorizate.

    Ce părere ai?

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    rca-ieftin.ro

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet