More

    Tg Frumos: Liceul Special Moldova în sărbătoare

    Array

    Sărbătoare la Târgu Frumos. Liceul Special Moldova împlineşte 54 de ani de activitate. La eveniment sunt invitaţi de la cei din administraţia judeţeană şi locală până la colaboratori ai şcolii. Ca în fiecare an va avea loc şi un program artistic susţinut de elevii talentaţi ai unității de învățământ.

    liceul moldova

    Liceul Special Moldova din Târgu Frumos unde învaţă zeci de elevi nevăzători şi cu declinuri de vedere din toată zona Moldovei, de la clasa pregătitoare până la cei în ultimul an de liceu, împlineşte vineri, 20 noiembrie, 54 de ani de activitate.

    În programul pegatit pentru ziua de mâine nu vor lipsi prezentările şi reuşitele şcolii, va fi şi o dezbatere despre sistemul de învăţământ din România şi cel din Croaţia la nivel de şcoală specială. Acest lucru este posibil pentru că în această perioada se află la Târgu Frumos pentru schimb de experienţă câţiva profesori străini.

    Şi pentru că şcoală este cunoscută pentru elevii foarte talentanţi pe care îi are, mâine va avea loc şi un program artistic.

    La Liceul Special “Moldova” dint Târgu Frumos învaţă elevi de la clasa pregătitoare până la clasa a XII a, cadrele didactice calificate oferindu-le servicii specializate pentru educaţie, deprinderi de viaţă independenţa şi terapii specifice.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Accident din cauza vitezei. Soferii au scapat cu viata

    Accident rutier in apropiere de podul peste calea ferata, la iesirea din Pascani. `In cursul zilei de sambata 23 ianaurie, in jurul orei 11...

    România s-a născut la Iași: 162 de ani de identitate și unitate națională în capitala istorică a României

    Acum 162 de ani, printr-una dintre cele mai mari inițiative de conștiință și putere națională, România se năștea la Iași, după secole de sacrificii...

    „Mortul viu” de la Iaşi rămâne mort din punct de vedere oficial. Dovada că e mai greu să învii decât să mori

    ”Mortul viu” aşteaptă decizia oficială a autorităţilor pentru a i se anula certificatul de deces şi a-şi continua viaţa în mod normal. Gabriel Luca, ieşeanul...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI