19.1 C
Paşcani
miercuri, august 17, 2022

Testări gratuite pentru prevenția cancerului de col uterin, la Pașcani

Caravana Institutului Regional de Oncologie Iași a ajuns vineri, 8 iulie, în municipiul Pașcani, în piațeta din fața Primăriei, de pe strada Ștefan cel Mare. De dimineață, zeci de femei au venit să se testeze gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin. Cadrele medicale au făcut analizele necesare și au discutat cu persoanele interesate despre ce presupun aceste testări și despre cât de importantă este prevenția acestei boli.

Au fost persoane interesate să își facă aceste analize, nu doar din Pașcani, ci și din comunele din împrejurimi. Pe principiul, este mai bine să previi decât să tratezi, doamnele au așteptat la rând pentru control.

Pot face aceste analize gratuite, femeile cu vârste între 25 și 64 de ani.

Cancerul de col uterin, numit și cancer cervical, este al patrulea cel mai frecvent tip de cancer depistat în rândul femeilor din întreagă lume și reprezintă aproximativ 8% din totalul cazurilor și deceselor totale cauzate de cancer.

Testările în cadrul proiectului ONCOPREV se derulează atât la sediul Institutului Regional din Iași, cât și la Unitatea Mobilă de Screening, dotată cu aparatură și materiale sanitare precum un cabinet ginecologic. Cele două Unități Mobile de Screening se deplasează în județele din nord-estul țării, acolo unde există solicitări din partea autorităților locale și a medicilor de familie.

La Unitatea Mobilă nu se fac programări, iar programul deplasărilor lunare este anunțat din timp pe pagină de Facebook a IRO Iași (http://www.facebook.com/IROIASI/).

Femeile care vor să vină la screening la Institutul Regional de Oncologie trebuie să își facă programare la numărul telefon 0745.296.296 sau la adresa de email: oncoprev@iroiasi.ro.

Solicitantele trebuie să aibă la ele cartea de identitate în original și copie.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow