Test de indemanare pentru soferii care circula prin municipiul Pascani. Temperaturile pozitive din ultimele zile au dezghetat strazile si totodata, au aparut gropi adanci in asfalt. Conducatorii auto sunt nevoiti sa fac slalom pe sosea pentru a evita sa isi avarieze autoturismele.
Nici nu a venit primavara si deja au aparut gropile in sosea. In unele zone din muncipiul Pascani, soferii trebuie sa fie foarte atenti pentru a nu intra cu rotile masinilor in adevarate cratere. O astfel de situatie este la intersectia strazilor Moldovei cu Gradinitei, la intrarea in oras. Conducatorii auto incetinesc sau chiar intra pe contrasens pentru a nu lua din plin gropile din asfalt, dar nu de fiecare data reusesc sa evite.
Nu este singura zona cu probleme. Si in apropierea societatii TE-ROX este spart asfaltul, de data aceasta, in urma unor lucrari efectuate. Si exemplele pot continua.
Nu se stie inca ce strazi vor fi asfaltate sau reparate in aceasta primavara la Pascani. Potrivit celor spuse de purtatorul de cuvant al Primariei Pascani, Cristian Menegon, nu este inca finalizat programul pentru lucrarile din acest an.
Mentionam ca aproape dupa fiecare sezon rece, pe drumuri apar gropi ce devin adevarate capcane pe care soferii abia reusesc sa le evite.
Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News