10.8 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

Terenurile ocupate abuziv trebuie eliberate iar clădirile fără autorizaţii dărâmate. Şeful Poliţiei Locale, chemat la raport

Persoanele fizice sau juridice care ocupa în mod abuziv suprafeţe din domeniul public sau privat al municipiului, fără contracte şi fără să plătească, trebuie să dărâme construcţiile edificate fără autorizaţii şi să elibereze imediat terenurile. În cazul în care nu o fac de bună voie serviciile specializate din cadrul Primăriei ar trebui să intervină. Este răspunsul dat de Comisia Juridică – foto din cadrul Consiliului Local, în urma unei cereri de informaţii publice adresată de BIT TV, pe acesta chestiune.
Membrii comisiei considera că, în acesta speţa, activitatea Poliţiei Locale este deficitara, motiv pentru care va fi solicitat un raport din partea comandatului Vasilică Avasiloaei.
De aceeaşi părere este şi primarul Dumitru Pantazi. Întrebat de ce nu a luat măsurile legale împotriva celor care au ocupat abuziv domeniul public el a spus că în astfel de cazuri se impune dărâmarea clădirilor şi eliberarea terenurilor, de bună voie, pentru ca terenurile să poată fi scoase la licitaţie sau încredinţate legal solicitanţilor. Edilul municipiului a precizat că dacă ar da o astfel de dispoziţie ea va fi atacată în instanţă şi vor fi procese ani de zile, motiv pentru care funcţionarii publici încă caută soluţii pentru evitarea unor astfel de situaţii.
Dosarele cu cei care ocupa ilegal domeniul public dar şi cererile de concesiune şi închiriere au fost transmise consilierilor încă din anul 2012, se arăta într-un răspuns al Primăriei pentru BIT TV.

Cei de acum, nici nu vor să audă de ele şi nici să le caute,  să le soluţioneze. Aceeaşi cerere de informaţii publice a fost discutată şi în Comisia de Urbanism la cererea consilierului PMP Sorin Olariu, dar fără nici un raspuns clar. Preşedintele comisiei, Claudiu Bodoasca a susţinut, din nou, că nu ar avea competente pentru rezolvarea problemelor de pe domeniul public al municipiului şi că nu a primit nici un dosar de la fosta comisie de Urbanism. El a propus înfiinţarea unei noi comisie de analiza care să fie prezidata de consilierul PMP Sorin Olariu dar acesta şi-a dat demisia.
Menţionăm că printre societăţile care ocupa suprafeţe din domeniul public al municipiului, fără contract si fara plata, se numără şi firmele a doi consilieri PNL, Marius Pintilie şi Constantin Nemtanu.

Alte articole