5.8 C
Paşcani
miercuri, decembrie 7, 2022

Tentativă de omor și tâlhărie la Ciohorăni. Un adolescent l-a tăiat în zona gâtului pe un taximetrist și i-a furat mașina

Întâmplare șocantă marți seara, 27 septembrie, în jurul orei 18:30, în localitatea Ciohorăni. Un adolescent de circa 15 ani l-a tăiat la gât pe un taximetrist de 22 ani, chemat printr-o comandă din Pașcani. Agresorul era în mașină când l-a atacat pe șofer. Victima a reușit să iasă din vehicul, moment în care băiatul s-a urcat la volan și a fugit cu autoturismul de transport taxi. Ulterior, a abandonat vehiculul într-o stație peco din apropierea localității, lângă Hanu Ancuței.

Victima a fost preluată de o ambulanță de la substația din Pașcani și transportat în stare gravă la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal. Avea o tăietură profundă la gât și doar un gram de noroc a făcut diferența dintre viață și moarte. Leziunea, de circa 10-12 cm, a fost foarte aproape de vena jugulară. Tânărul lucra pentru firma Taxi Ovidiu

 Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Adolescentul agresor a fost prins și internat la Spitalul de Psihiatrie în vederea efectuării unei expertize medicale psihiatrice.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a fost înregistrat dosarul având ca obiect tentativă la omor calificat și tâlhărie calificată, în urma sesizării faptului că la data de 27 septembrie a.c., în jurul orelor 18:30, o persoană necunoscută a solicitat un autoturism taxi pe raza localității Ciohorăni, județul Iași. S-a deplasat persoana vătămată, șofer al vehicului tip taxi și a preluat agresorul și după o parte din traseu, acesta i-a aplicat o lovitură cu un cuțit la nivelul regiunii cervicale. Persoana vătămată a sărit imediat din vehicul, timp în care agresorul i-a sustras autoturismul pe care imediat l-a abandonat într-o stație peco. Medicul legist a concluzionat că persoana vătămată a suferit o plagă tăiată în zona cervicală anterioară de circa 10-12 cm. Agresorul a fost identificat, în prezent fiind minor a fost condus la Spitalul de Psihiatrie în vederea efectuării unei expertize medicale psihiatrice” a precizat purtatorul de cuvânt al Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Iuriciuc Maria-Luiza.

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow