More

    Teatru de ”Ziua Copilului” la Pașcani. Trupa Millo a jucat cu sala arhiplină

    Array

    Spectacol de teatru cu intrarea liberă astăzi la Clubul Copiilor din Paşcani. Câţiva adolescenţi au vrut să le facă o surpriză celor mici şi timp de câteva ore i-au invitat să exploreze lumea magică a poveştilor.

    Elevii unui liceu din Paşcani au vrut să le facă un cadou tuturor copiilor de ziua lor şi i-a invitat la teatru. Trupa Millo a Colegiului “Sadoveanu” a pus în scenă începând cu ora 12.30 la Clubul Copiilor două piese atât pentru cei mici dar şi cei mari. Doritorii nu au fost puţini, sala devenind neîncăpătoare pentru sutele de participanţi.

    Pe lângă piesele de teatru “A fost odată…..timpul poveştilor” şi “Trei poveşti de iubire” spectatorii au putut urmări şi un moment artistic de interpretare vocală. O elevă de la Colegiul “M. Sadoveanu” a cântat o melodie în Limba Franceză, încercând să rămână în lumea creată de actori.

    Adolescenţii care au urcat pe scenă astăzi spun că teatrul reprezintă o ocazie de a se descoperi, de a fi mai sociali şi de ce nu, experienţa dobândită în lumea poveştilor îi ajută să se adapteze oricărei situaţii din lumea reală.

    De aceeaşi părere este şi o altă elevă, Romina Luca. De când a descoperit lumea magică a pieselor de teatru, actoria a venit marea sa pasiune.

    Menţionăm că la ora 10.00 copii au participat la o altă piesă de teatru, organizată de această dată la Casa de Cultură “M. Sadoveanu” din municipiu.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Casă mistuită de flăcări într-un sat din apropierea orașului Târgu Frumos

    În data de 19.01.2021, ora 02:20, echipaje din cadrul Secției de Pompieri Târgu Frumos, au intervenit în localitatea Cristești, comuna Brăești, judeţul Iași, pentru stingerea...

    Dosar penal pentru doi bărbați prinși la braconaj piscicol pe Siret. Au fost amendați pentru că nu purtau mască de protecție

    Poliţiştii Poliţiei Municipiului Paşcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj. La data de 18 ianuarie a.c., poliţiştii au depistat...

    OUG: Ce bani primește personalul medical implicat în vaccinarea populației României

    Medicii, inclusiv cei de familie, asistenții și registratorii medicali implicați în campania de vaccinare anti COVID-19 vor fi plătiți cu până la 90 de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI