5.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Taximetrist ameninţat şi urmărit ca în filme pentru că a refuzat o comandă

Meseria de taximetrist este tot mai riscantă la Paşcani. Poliţia Municipală anchetează un nou caz agresiune la adresa unui şofer de la o firmă locală de taxi.
Duminică seara în jurul orei 18.00, bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost solicitat să preia o comandă din fata supermarketului Penny, din zona Deal. În maşină s-au urcat trei persoane care au solicitat să fie duse la magazinul din faţa Spitalului de urgenţă din Paşcani. După ce au cumpărat băutura au cerut şoferului să fie duşi la Motca, apoi la Roman şi Suceava. Şoferul a refuzat comanda pe motiv ca pasagerii erau sub influenţa alcoolului şi că au început să facă scandal. Dupa ce a fost ameninţat cu bătaia, a oprit maşina în zona semafoarelor şi s-a ascuns într-un magazin din apropiere. Cei trei pasageri l-au urmărit, apoi s-au luat la ceartă cu gestionarii şi clienţii magazinului, pe motiv că l-au ajutat pe şofer să scape. Bărbatul a cerut ajutorul poliţiştilor la numărul de urgente 112. Un echipaj a ajuns imediat la faţa locului dar agresorii au fugit. Culmea este că unul dintre ei ar fi tot taximetrist, la o firmă concurenţa.
Astfel de cazuri sunt tot mai des întâlnite la Paşcani mai ales pe timp de noapte. Taximetriştii povestesc că sunt obligaţi de interlopi să facă curse pe distanţe lungi de cele mai multe ori fără să fie plătite. Dacă refuza, sunt ameninţaţi sau chiar bătuţi. Până acum nimeni nu a fost trimis în judecată pentru astfel de fapte.

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...