24.1 C
Paşcani
joi, august 11, 2022
Array

Taxele şi impozitele locale nu se vor majora în Valea Seaca

Lungi discuţii privind taxele şi impozitele locale pentru 2017 în şedinţa consiliului local din Valea Seacă. Pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de hotărâre privind valoarea dărilor ce urmează să fie încasate anul viitor de la populaţie. După ce şi-au expus părerile pro şi contra aleşii locali au hotărât: taxele şi impozitele nu vor fi majorate.

Taxele şi impozitele locale din comuna Valea Seacă vor avea în 2017 aceeaşi valoare ca în anul 2016, asta au hotărât consilierii locali, deşi edilul comunei Gheorghe Băiceanu a propus ca taxele şi impozitele locale să fie majorate cu 5% iar în schimb să fie scoasă taxa de salubritate pe care cetăţenii o plătesc în fiecare lună.

Consilierii nu au fost de acord cu majorarea taxelor şi impozitelor locale şi au decis ca valorile de anul trecut să fie păstrate şi în acest an. De asemenea, va rămâne şi taxa de salubritate.

În acelaşi context, aleşii locali au propus ca pe viitor să se facă o zonare a comunei, astfel încât cetăţenii care nu au utilităţi să plătească mai puţin la impozit.

Menţionăm că locuitorii comunei Valea Seacă plătesc între 3 – 5 lei/ familie taxa de salubritate, iar agenţii economici 40 lei. Primarul comunei a vrut ca aceste taxe să fie scoase deoarece întâmpină probleme la încasare.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow