10.7 C
Paşcani
joi, octombrie 28, 2021
Array

Taxele mici, un mit? Salariatul român, pe picior de egalitate cu cel german

Ţara noastră are printre cele mai mici taxe şi impozite din Uniunea Europeană, atât pe consum, cât şi pe venit şi afaceri. Mai prost stăm la contribuţiile sociale, respectiv la CAS (contribuţia pentru pensie) şi CASS (contribuţia pentru sănătate) unde ocupăm poziţia a şaptea din cele 27 de ţări din UE. Însă, de anul viitor, România ar putea deveni ţara cu cel mai mic impozit pe venit din UE şi cu al patrulea cel mai mic impozit pe profit, dacă promisiunile din programul de guvernare se vor adeveri. Şi contribuţiile sociale vor scădea şi vom coborî pe locul 11. Iar din 2019, vom avea şi al doilea cel mai mic TVA din UE, după Luxemburg.

Scăderile de taxe şi impozite din ultimii ani ne-au transformat într-una dintre cele mai atractive ţări din punct de vedere al fiscalităţii. Problema este că reducerile de taxe au fost orientate mai mult către zona de consum. S-a micşorat TVA-ul în condiţiile în care consumul este într-o permanentă creştere în ultimii trei ani, însă stimularea lui a dus la importuri din ce în ce mai mari şi, deci, la deterioararea balanţei comerciale.

Din păcate, reducerile de taxe nu au fost ţintite către acele zone care ar fi contat ca să devenim atractivi pentru investitori. Degeaba avem un impozit pe profit mic comparativ cu celelalte state din zonă, dacă avem printre cele mai mari contribuţii sociale atât la angajator, cât şi la angajat.
Taxa pe valoarea adăugată (TVA). România are a treia cea mai mică cotă standard de TVA din Uniunea Europeană, 19%. La egalitate cu Cipru şi Germania. Cea mai mică cotă o are Luxemburgul 17% , urmat de Malta 18%. Şi în ceea ce priveşte cota redusă de TVA suntem printre cei care beneficiază de cele mai ofertante cote pentru multe alimente, servicii hoteliere şi de restaurante, produse medicale etc. Mai mult, începând cu 1 ianuarie 2019, Guvernul va reduce cota TVA de la 19% la 18%, Astfel, vom avea a doua cea mai redusă cotă din UE, după Luxemburg.

Impozit pe profit. România se numără printre ţările cu cel mai mic impozit pe profit din rândul tuturor economiilor UE. Cota de 16% este mult mai mică în raport cu cota mediei europene, de 25,3%. Numai în patru ţări, afacerile sunt mai puţin taxate decât la noi. Topul este condus de vecinii bulgari care au o cotă a impozitului pe profit de numai 10%, urmaţi de ciprioţi care au 12,5% şi de lituanieni şi letonieni care au 15%.

Impozit pe venit. Cu o cotă de 16%, ţara noastră se află şi la acest capitol printre statele cu cel mai mic impozit pe venit. Există numai cinci state în UE care au cotă mai mică: Bulgaria (10%), Ungaria, Cehia şi Lituania care au o cotă unică de 15%. În schimb, statele mari din centrul Europei nu au o cotă unică de impozitare, ci aplică un impozit progresiv salariaţilor. Veniturile mici sunt impuse cu cote reduse de impozitare sau nu sunt deloc impozitate, în timp ce câştigurile mari sunt impozitate şi cu 50-55%. În plus, în aceste ţări care nu au cotă unică se practică sistemul deducerilor acordate angajaţilor, iar impozitul se aplică după ce din venit se scad respectivele deduceri.

De anul viitor, impozitul pe venit va scădea de la 16% la 10% (0% sub 2.000 lei brut). Vom avea astfel cel mai mic impozit pe venit dintre toate statele din Uniunea Europeană. Mai mic chiar şi decât bulgarii care au cotă unică de 10%, dar noi vom avea şi o tranşă de 0% pentru veniturile sub 2.000 de lei.

 

CONTINUARE PE JURNALUL.RO

DE LA ACELAȘI AUTOR

Anunt de pierdere

Pierdut certificat constatator nr. 70820 din 08.08.2018 de la punctul de lucru din sat Pietrosu, comuna Tatarusi,...

O fetiță de 9 anișori, cu o păpușă în brațe, abuzată de un individ. A reușit să o agreseze sexual, după ce a păcălit-o

Un ieșean a fost trimis la pușcărie de către judecători, după ce a fost acuzat că a...

Ard câmpurile din comune. Neglijența oamenilor pun pe drumuri pompierii

Pompierii pascaneni, dar si cei din Targu Frumos sau Harlau primesc foarte multe solicitari in aceasta perioada...

Vom avea restricţii de Crăciun şi de Revelion? Ce spune ministrul Sănătăţii

Valul patru al pandemiei este din ce în ce mai aprig, fapt demonstrat de creșterea îmbolnăvirilor și...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI