16.3 C
Paşcani
vineri, septembrie 24, 2021
Array

Târgu – Frumos : Au fost prinşi hoţii care au spart mai multe apartamente

Targu-FrumosLa data de 02.10.2013, poliţiştii din cadrul Poliţiei Târgu Frumos au fost sesizaţi despre faptul că în perioada 27 – 30.09.2013, dintr-un imobil, au fost sustrase mai multe bunuri electronice, în valoare totală de 1800 lei.

La data de 21.10.2013, poliţiştii din cadrul Poliţiei Târgu Frumos au fost sesizaţi despre faptul că în perioada 17 – 21.10.2013, dintr-un imobil din oraş au fost sustrase bunuri electronice, valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 6000 lei.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Compartimentului de Investigaţii Criminale, au fost aduşi la cercetări A. Cristian, de 19 ani, Z. Ionuţ, de 19 ani, ambii din oraşul T ârgu Frumos, D.P., de 17 ani, din comuna Lungani, jud. Iaşi şi M.P., de 17 ani, din Târgu Frumos, cu ocazia audierilor rezultând că sunt suspectaţi de comiterea acestor furturi.

Prejudiciul a fost recuperat parţial, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Sedinta de Consiliu Local la Targu Frumos, pe 27 septembrie

Legislativul local din orasul Targu Frumos se intruneste luni, 27 septembrie, in sedinta ordinara. Intalnirea va avea...

Elevii de la Liceul Tehnologic din Hârlău, informați de polițiști despre pericolele din anturaj

La data de 23 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău au desfăşurat o activitate educativ-preventivă,...

Cum te poti proteja cand pui mustul la fermentat?

Toamna se numără bobocii, dar și recolta la struguri. Și pentru că este vremea culesului în podgoriile...

Șofer de 24 de ani prins de polițiștii din Târgu Frumos, cu viteza de 154 km/ora

Un tanar de 24 de ani a ramas fara permis de conducere dupa ce a fost prins...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI