10.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Tânărul reținut pentru furturile din societățile pășcănene a fost pus sub control judiciar

UPDATE: La data de 13 ianuarie a.c., tânărul de 18 ani a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, faţă de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

STIRE INITIALA: Poliţiştii  păşcăneni au identificat patru tineri bănuiţi de furt calificat şi tentativă la furt calificat. Un tânăr de 18 ani a fost reţinut pentru 24 de ore.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au identificat patru tineri cercetaţi pentru furt calificat şi tentativă la furt calificat.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 10 spre 11 ianuarie a.c., aceştia ar fi încercat să pătrundă într-o societate comercială din municipiul Paşcani, în scopul de a sustrage bunuri. Totodată, ar fi pătruns într-o altă societate, de unde ar fi sustras ţigarete şi băuturi alcoolice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 500 de lei.

De asemenea, în noaptea de 11 spre 12 ianuarie a.c., cei patru tineri ar fi pătruns într-o societate din municipiul Paşcani, fără a sustrage vreun bun, iar ulterior ar fi sustras bani şi băuturi alcoolice dintr-o altă societate din municipiul Paşcani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 200 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 12 ianuarie a.c., unul dintre tinerii bănuiţi de comiterea faptelor, în vârstă de 18 ani, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

Cercetările continuă.

 

Alte articole