18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Tanar prins in timp ce fura dintr-un magazin

La data de 11 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani au fost sesizați de către agenții de pază a unei societăți comerciale, din municipiul Pașcani, despre faptul că au surprins o persoană care ar fi sustras bunuri din magazin.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă și au identificat persoana bănuită de comiterea faptei : un tânăr de 20 de ani, din com. Lespezi, care ar fi sustras bunuri de pe un raft fără a le declara la casa de marcat pentru a le achita.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 63 de lei, a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate care și-ar fi manifestat intenția de a se împăca cu tânărul de 20 de ani.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ”furt”.

IPJ IASI

Alte articole