8.6 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Sute de profesori ieșeni, impozitați de Fisc pentru meditații. Cu 133 lei/lună scapă de griji!

 „Ziarul de Iaşi” a cerut date de la ANAF: peste 560 de persoane fizice şi juridice s-au înscris cu venituri din meditaţii sau activităţi educaţionale. 257 sunt persoane fizice. Cât are de plătit un profesor din municipiul Iaşi care dă meditaţii? Un calcul pentru un venit mediu de 2.500 de lei pe lună arată că impozitul anual este de 1.600 de lei

În spaţiul public au început să apară, din ce în ce mai des, discuţii despre impozitarea cadrelor didactice care oferă meditaţii elevilor. Conform legii, profesorii care obţin venituri din aceste activităţi sunt obligaţi să se înregistreze la Registrul Comerţului. „Ziarul de Iaşi” a cerut datele de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) cu privire la contribuabilii care s-au înregistrat sub cod caen 8559, adică cei care realizează venituri din meditaţii, activităţi educaţionale şi alte forme de învăţământ. În municipiul Iaşi, sunt 568 de persoane care şi-au întregistrat activitatea, 257 dintre fiind persoane fizice şi 311 persoane juridice. În continuare vom face o simulare în cazul unui meditator, care este şi angajat şi care a preferat impozitarea folosind norme de venit, o procedură simplă care nu presupune ţinerea unei contabilităţi. Dacă acesta vrea să fie impozitat în sistem real, atunci va trebui să ţină o contabilitate (care poate fi şi într-o formă simplificată denumită în „partidă simplă”) care îi va permite să determine baza impozabilă ca o diferenţă între venituri şi cheltuieli.

În cazul impozitării în sistemul normelor de venit, norma se stabileşte în fiecare an şi diferă între municipiul Iaşi de exemplu şi o comună din judeţ. Pentru municipiu, pe anul în curs, în cazul nostru, norma a fost stabilită la 32.000 de lei pe an. În mod normal, impozitul ar fi 10%X32.000 de lei, adică 3.200 de lei pe an. Dar în cazul unui profesor, pentru că este un salariat angajat cu normă întreagă, Fiscul îi oferă un „bonus”: o ajustare de minus 50%. Adică, el va avea de plătit: 10%X16.000 lei, adică 1.600 de lei. Dacă ar fi să facem o medie lunară, cadrul didactic care a ales acest sistem de impozitare, ar avea de plătit în jur de 133 de lei pe lună. Pentru că este angajat şi este înscris într-un sistem de pensii, el nu va avea de plătit nici contribuţie socială. Contribuţia de sănătate o va plăti numai dacă din meditaţii depăşeşte într-un an 12 salarii minime brute (pentru anul în curs, calculele se fac cu 2.550 lei), adică 30.600 de lei. Dacă ar depăşi, atunci ar avea de plată: 30.600 lei x 25%, adică 7.650 lei pe an. Pentru profesorii care câştigă din meditaţii şi 10.000 de lei pe lună această sumă nu mai pare aşa mare, ca în cazul celui aflat în zona unui venit de 2.550 lei şi care este scutit.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole