Fenomenul sportiv “Mişcarea înseamnă viaţă” continuă. Astăzi la amiază sute de copii alături de profesori şi părinţi au făcut mişcare chiar în curtea unei şcoli din oraş. Buna dispoziţie a organizatorului a făcut ca cele 30 de minute de sport să treacă pe ne simţite, iar la final fiecare participant s-a declarat mulţumit şi dornic să mai participe şi la alte ediţii a acestei activităţi.
Curtea Liceului Teoretic “Miron Costin” din Paşcani a devenit astăzi neîncăpătoare pentru sutele de elevi, profesori şi părinţi care au ieşit să facă mişcare într-un cadru bine organizat de către un profesor de educaţie fizică şi sport a şcolii, Andrei Doroftei.
Astfel, de la mic la mare, echipaţi corespunzător au ascultat cu atenţie toate indicaţiile primite de la antrenor. Micuţii spun că au învăţat noi mişcari de sport şi că abia aşteaptă să participe la o nouă ediţie a evenimentului.
Şi cadrele didactice au fost încântate de această acţiune sportivă. Activitatea “Mişcarea înseamnă viaţă” s-a organizat în ultimii ani şi pe Stadionul din Paşcani.
Inedit la această ediţie e că au venit şi copiii de la Grădiniţele din oraş. Ei au făcut tot ce le-a spus instructorul.
De exemplu această grupa de la Grădiniţă numărul 6 este implicată într-un proiect “Totul pentru un copil sănătos” şi astăzi au spus prezent activităţii organizate de Liceul “Miron Costin” din Paşcani.
Antrenamentul a avut loc în această dimineaţă, de la ora 11.30.
Materialul video în cadrul ştirilor INFOBIT.