4.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Sute de locuri de muncă în județ. În UE se poate câștiga și peste o mie de euro – DOC

Sute de locuri de muncă în județ
În UE se poate câștiga și peste o mie de euro

În această perioadă se caută sute de angajați pe diferite domenii de activitate. Oferta este valabilă până săptămâna viitoare iar dacă sunteți în căutarea unui job trebuie să consultați lista făcută publică de Agenția pentru ocuparea forței de muncă. La nivel de Municipiu Pașcani, firmele mari sunt în căutare de muncitori de la necalificați până la cei cu studii superioare și care au anumite specializări. De exemplu, se caută director de vânzări sau manager de proiect. Tot în această perioadă se caută forță de muncă și în statele Uniunii Europene unde se oferă salarii ce depășesc o mie de euro.

Oferta valabilă până pe 14 februarie 2018, la nivel județean cuprinde 50 de locuri de muncă pentru cei cu studii superioare şi 658 de posturi pentru persoanele cu studii medii sau minime. Printre numele mari din economia județeană care caută să angajeze în această perioadă se numără Delphi, Palas, Veolia, Conest, Proinvest, Te- Rox Prod, Electroputere VFU Pașcani, Golden Star sau Pro Solutions.

„Avem disponibile 273 posturi în servicii, dintre care 25 în comerţ, 55 în hoteluri şi restaurante şi 193 în alte activităţi de servicii. În intervalul menţionat au fost anunţate vacante 118 de posturi în confecţii, 238 în construcţii, 60 în industrie şi 19 în Sănătate şi Asistenţă Aocială”, a precizat Adriana Sîrghie, purtătorul de cuvânt al AJOFM Iași.

Menţionăm faptul că în domeniul construcţii numărul de locuri aproape că s-a dublat faţă de acum câteva zile.

În schimb, pentru persoanele care vor să muncească în ţări ale Uniunii Europene, sunt disponibile 649 locuri de muncă. Posturile au fost declarate vacante în cadrul programului EURES, accesarea acestora de către candidaţi fiind posibilă doar prin intermediul AJOFM.

Cea mai mare creştere a numărului de locuri de muncă pentru ţările din UE este înregistrată în Danemarca, unde se caută oameni pentru domeniul agricol, la cules de mazăre. Această țară este urmată de Spania la cules de căpșuni.

 

Oferte Eures 07.02.2018 by Dana Ursuleasa on Scribd

Locuri de Munca Vacante 07.02-14.02.2018 by Dana Ursuleasa on Scribd

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...