4.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Sute de indicatoare noi pe străzile Pascaniului


Sute de indicatoare rutiere vor fi amplasate saptamana viitoare pe străzile Pascaniului. Acţiunea a fost anunţată astăzi de viceprimarita Gabriela Nedelcu în cadrul şedinţei Comisiei de Circulaţie pe care o prezidează. Este vorba despre 395 de indicatoare noi cumpărate în acesta luna cu bani de la bugetul local. O parte din ele le vor înlocui pe cele deteriorate iar altele vor fi amplasate suplimentar la solicitarea membrilor comisiei.
Şeful Poliţiei Locale a spus că noile indicatoare vor fi amplasate mai ales la trecerile de pietoni şi parcări conform deciziilor luate încă din octombrie 2016 când au fost stabilite o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului rutier. De asemenea vor fi amplasate şi indicatoare de orientare sau de interzicere iar în aceste zone trebuie toaletaţi copacii. El a atras atenţia că soferii nu prea respecta indicatoarele pentru parcările rezervate persoanelor cu handicap şi că au fost date deja sancţiuni în acest sens.
În acelaşi context membrii comisiei au vorbit şi despre necesitatea realizării unui studiu privind circulaţia rutieră din zona Vale. Documentaţia ar urma să fie făcută anul viitor de o firmă de specialitate după aprobarea după aprobarea bugetului.

Alte articole

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

N-au reuşit. Doar ne-au făcut mai puternici! (P)

Comunicat de presă În cursul zilei de ieri, Curtea de...

Bani mulți pentru combustibil și pavele

Cu o lună jumătate inainte de alegerile locale, Primăria...

Explicații și soluții pentru furnizarea apei, fără întrerupere – VIDEO

Intâlnire importantă la Primăria Pașcani cu privire la furnizarea...